PROTESTE în zilele de 6, 7 și 8 februarie 2023

Date:

 Consiliul Național al Federației SANITAS,  întrunit miercuri, 1 februarie 2023, a decis calendarul acțiunilor de protest anunțate încă de acum două săptămâni. 

În zilele de 6, 7 și 8 februarie 2023, în intervalul orar 10.00 – 14.00, membrii SANITAS vor fi în Piața Victoriei pentru a cere public guvernanților să-și respecte obligațiile legale față de angajații din SĂNĂTATE și din ASISTENȚĂ SOCIALĂ. Atât timp cât cei aflați la putere ignoră nevoile reale ale celor două domenii, regulile elementare ale dialogului social și drepturile lucrătorilor, SANITAS va protesta folosind toate formele și instrumentele legale, inclusiv deschiderea conflictului colectiv de muncă la nivel de sector.

Revendicările Federației SANITAS din România sunt: 

1. Creșterea veniturilor tuturor salariaților din SĂNĂTATE și ASISTENȚĂ SOCIALĂ cu un procent de minim 15%, pentru acoperirea inflaţiei.

2. Declanșarea, de urgență, a negocierilor între Guvernul României și partenerii sociali, pe proiectul noii legi a salarizării personalului plătit din fonduri publice. 

3. Asigurarea unei finanțări corecte și suficiente pentru instituțiile medicale și de asistență socială.

Seria acțiunilor de protest pe care SANITAS o deschide săptămâna viitoare va continua până la soluționarea revendicărilor și la îmbunătățirea semnificativă a situației membrilor noștri de sindicat.

Vom reveni cu detalii referitoare la desfășurarea protestelor din cele cele trei zile. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Intervenție rapidă a pompierilor dâmbovițeni la un incendiu în Poiana de Sus, un bărbat a suferit arsuri

Pompierii dâmbovițeni au intervenit cu promptitudine în această dimineață,...

Accident rutier în Târgoviște, un pieton de 85 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier a avut loc pe raza municipiului...

Val de infracțiuni rutiere în Dâmbovița

Polițiștii rutieri dâmbovițeni au avut un sfârșit de săptămână...