Primul reactor nuclear modular din Europa va fi amplasat la Doicești

Date:

Prin acest proiect se estimează că vor fi generate în jur de  190-200 de locuri de muncă permanente, 1.500 de locuri de muncă în construcții, 2.300 de locuri de muncă în producție.

O veste bună pentru economia locală a venit, oarecum surprinzător, chiar de la ministrul Energiei, Virgil Popescu. Este vorba despre alegerea fostei termocentrale de la Doicești pentru amplasarea primului reactor modular mic  din România. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferința de presă comune a  Nuclearelectrica și companiei NuScale, mesajul principal fiind acela că România devine una dintre primele țări din lume  și prima din Europa, care implementează tehnologia reactoarelor modulare mici NuScale.

O mișcare care s-ar putea dovedi salutară în contextul crizei energie, amplificată pe fondul războiului, cu perspectiva ca România să obțină o poziție de lider și multiple beneficii socio-economice, inclusiv prin valorificarea  potențialului de a deveni o bază pentru susținerea producției și asamblarea componentelor SMR și un centru de pregătire și formare a viitorilor operatori și specialiști.

„Implementarea reactorului modular de mici dimensiuni de la NuScale pe amplasamentul de la Doicești va avea beneficii dovedite în materie de securitate energetică și de mediu prin generarea de energie sigură, stabilă, accesibilă și curată, fără emisii. În plus, proiectul va aduce beneficii socio-economice directe comunității pe care o deservește și va genera prosperitate continuă pentru industria și economia regională”- a declarat ministrul Virgil Popescu.

Pe de altă parte, printr-un comunicat al SN Nuclearelectrica se precizează: „Comunitatea din Doicești are, de asemenea, potențialul unor beneficii multiple, în timp ce NuScale și Nuclearelectrica fac pași spre implementarea în România, în acest deceniu, a primei centrale electrice NuScale cu 6 module, de 462 MWe. Se estimează că centrala electrică NuScale cu 6 module va genera 193 de locuri de muncă permanente, 1.500 de locuri de muncă în construcții, 2.300 de locuri de muncă în producție și va ajuta România să evite producerea a 4 milioane de tone de emisii de CO2 pe an.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Județul Dâmbovița, sub asediul gerului – temperaturi de până la -11 grade Celsius

Dimineață geroasă – 2 ianuarie , temperaturi minime înregistrate...

Noi taxe și impozite în vigoare de la 1 ianuarie 2026

Începând cu 1 ianuarie 2026, în România au intrat...