
Poliţiştii din toate judeţele au făcut verificări pentru a depista şoferii care efectuează transport ilegal de persoane, aşa numiţii „piraţi rutieri”. Peste 250 de maşini au fost imobilizate în urma controalelor din ultimele 5 luni.
Începând din luna februarie, până la sfârşitul lunii iunie 2020, la nivel naţional, sub coordonarea Direcţiei Rutieră din Inspectoratul General al Poliţiei Române, poliţiştii rutieri şi de investigare a criminalităţii economice au acţionat pentru depistarea celor care efectuează transport neautorizat de persoane. Astfel, în 5 luni au fost controlate peste 110.000 de autovehicule.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 11.020 de sancţiuni contravenţionale (dintre care 549 pentru nere-spectarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, alte 150 la Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, 10 pentru nere-spectarea OUG nr. 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto).
Cele mai multe amenzi (1.386) au fost date pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, depăşire neregulamentară, neacordare prioritate vehicule şi pentru lipsa I.T.P.
Ca măsuri complementare, au fost reţinute aproape 2.000 de permise de conducere şi retrase peste 1.000 de certificate de înmatriculare, iar în cazul a 256 de autovehicule s-a dispus imobilizarea, ca urmare a constatării faptului că erau utilizate pentru efectuarea transportului ilegal de persoane.
Au fost constatate şi 490 de infracţiuni, 333 fiind la regimul rutier şi 4 de evaziune fiscală, pentru care au fost întocmite dosare penale.
În activităţi, alături de poliţişti rutieri şi de investigarea criminalităţii economice, au fost angrenaţi şi specialişti ai Registrului Auto Român şi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă. La nivel naţional, acţiunile pentru combaterea ilegalităţilor din domeniu continuă.