Administrația publică morenară- primar Gabriel Purcaru, a inițiat și depus în vederea obținerii finanțării nerambursabile, prin Programul Regional, proiectul „Promovarea mobilității urbane sustenabile în Municipiul Moreni”, cu o valoare totală de 113.927.309,36 lei. Este cel mai mare proiect după 1990 și se vor realiza investiții esențiale.
Vor fi amenajate suprafețe pietonale pe 18.098 mp, achiziționate 6 autobuze electrice, construite 65 stații de_transport_public și o autobază.
Nu va lipsi un sistem de ticketing creat iar pentru un trafic modern vor fi patru sub-sisteme de management ale traficului create pentru semaforizare inteligentă, prioritizare a vehiculelor de transport public, monitorizarevideo a traficului, dispecerat.
Tot în cadrul proiectului vor fi 5,6 km de străzireabilitate: 22_Decembrie1989 (tronson 1), Baronești, Cpt Pantea_Ion (tronson 1 și 2), Cerbului, Cricovului, Erupției (tronson 1 și 2), Gheorghe Doja, Industriei (tronson 1 și 2), Jupiter, Schelei, Teiș.
„Cu o perioadă de execuție a lucrărilor de 24 de luni, proiectul promovează o mobilitate urbană durabilă, care se traduce printr-un spectru larg de beneficii pentru cetățeni, cum ar fi îmbunătățirea calității vieții și a siguranței rutiere, calitate mai bună a aerului și poluare fonică redusă. Mobilitatea este un factor important pentru dezvoltarea economiei locale. Un trafic fluent, fără blocaje semnificative ajută la diminuarea substanțială a costurilor pentru comunitatea locală și atrage noi afaceri”- a precizat primarul Gabriel Purcaru.


