Memoriile echipei Urban Titu Se judecă astăzi

Date:

tituTeoretic, Urban Titu este în Liga a 4-a. A făcut însă două memorii către Comisia de Competiţii şi Disciplină a F.R.F. şi Comisia Juridică a Federaţiei, prin care solicită (conform regulamentului) depunctarea echipelor care n-au prezentat grupe de juniori în competiţii oficiale. Vizată este echipa de C2, Viitorul Chirnogi. Asemenea memorii au mai făcut Gloria Buzău contra Viitorul Axintele şi Voluntari contra Vişina Nouă.
Trebuie spus că Urban Titu a plătit tribut rezultatelor necorespunzătoare din meciurile de acasă (stadionul Orăşenesc), în special din tur. Atunci, elevii lui Nicu Croitoru n-au câştigat nicio partidă pe propria arenă. Apoi, în retur a pierdut, acasă, meciul cu Metaloglobus Bucureşti, cu 0-1.
Bucureştenii au marcat golul victoriei prin Ghenovici (min. 65), când aveau un jucător mai puţin în teren, fiind eliminat Vlad (min. 57).
Faţă de sezonul trecut, au plecat: Mihăiescu, Achiţei, S. Dumitru, I. Dumitru, Coman, Neagu, Neacşu, Ionică. Lipsa acestora s-a văzut.
Jucătorii n-au fost la înălţimea celor care au plecat. Este vorba de: Lambă, Penescu, Andrei, Lică, Mitrea, I. Constantin. Doar pe final Tudose şi Alexandru Roman au avut prestaţii bune.
Nici jucătorii din vechea gardă, Mirescu, Stoica, Ciocotoiu, Alin Roman, Penescu, Corbu, Dicu, n-au făcut fapte de vitejie.
Urban (Elsid) este în Liga a 3-a din 2003, când a promovat, după ce a învins rivala Utchim Găeşti în ultima etapă, cu 5-1.
A avut o sincopă în sezonul 2005-2006, când a retrogradat, dar a luat loc. Atunci s-a salvat Flacăra Moreni după o victorie la limită, 2-1, în deplasare, cu Cimentul Fieni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...