MARIN VĂTAVU, DUPĂ SUCCESUL CU VIITORUL PANDURII TG. JIU: „SUNT BUCUROS CĂ NU AM PRIMIT GOL”

Date:

Chindia Târgoviște a obținut, în etapa a 8-a, cea mai categorică victorie din actualul sezon de Liga 2, ediția 2024-2025. Totodată, a fost cel de-al treilea succes stagional, după cele bifate la limită, 2-1 pe teren propriu cu CSC Șelimbăr și 1-0 la Unirea Ungheni, în etapale 3-4.

Fosta prim-divizionară în urmă cu două sezoane a învins ultima clasată Viitorul Pandurii Târgu Jiu cu scorul de 3-0, echipă care venea după umilința cu 0-7 de la Metaloglobus București, scrie liga2.prosport.ro.

Chindia a profitat din plin de haosul din tabăra gorjenilor și la pauza meciului desfășurat la Drobeta Turnu Severin, în județul Mehedinți, avea deja 2-0, după golurile lui Ivan Pesic (19) și Daniel Florea (37). În prelungirile partidei, mai exact în minutul 90+6, Ionatan Dogănoiu a dus scorul la 3-0, spre indiferența celor doar 31 de severineni prezenți în tribune, la meciul disputat pe Municipalul de la malul Dunării.

La finalul partidei, antrenorul Marian Vătavu a declarat că echipa sa speră să lege din nou victoriile, mai ales că întâlnește etapa viitoare nou-promovata AFC Câmplulung Muscel, o altă echipă de subsolul clasamentului. Nu știe dacă va conta pe Roberto Romeo, grav accidentat de Cîniparu în minutul 10.

”Am câștigat cu 3-0, după o primă repriză bună, în care ne-am mai creat ocazii. În partea a doua am încercat să conservăm rezultatul și am mai înscris pe final. Ofensiv nu am prea stat bine în partea a doua, dar sunt bucuros că nu am primit gol. Sper ca Romeo să fie bine. Are o entorsă și sper să-și revină până la meciul următor. Nu va fi ușor cu FC Câmpulung, dar după acest scor de la Severin sper să ne mai revenim și să acumulăm în continuare puncte”, a declarat Vătavu, pentru Liga2.ro, la finalul partidei de la Severin.

Cu 9 puncte acumulate în primele opt meciuri ale acestui sezon de Liga 2, Chindia ocupă locul 16 în clasament, la fel cum au și nou-promovata Metalul Buzău și pretențioasa Campionii FC Argeș, ambele stând ceva mai bine la golaveraj, 12-11 și 6-6 față de 9-11.

”Vreau o clasare cât mai sus, în primele 10-12 locuri. Nu putem vorbi momentan de play-off. O luăm pas cu pas și vedem în iarnă pe ce loc intrăm și apoi stabilim ce facem în pauza de iarnă”, a mai spus Vătavu pentru liga2.prosport.ro.

În etapa următoare, a 9-a a sezonului regular, Chindia are meci acasă, la Târgoviște, sâmbătă, de la ora 11:00, cu AFC Câmpulung Muscel, clasată pe locul 20, cu 6 puncte. Echipa argeșeană are un nou antrenor de două etape, însă în ambele meciuri a pierdut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...