Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick
Datorită vârstei și stării de sănătate, Philippe Pétain nu lucra mai mult de patru ore pe zi. Aspectul fizic era impunător, marțial, dar mintea nu mai funcționa cum trebuie. “Mintea sa era plecată cu sorcova, scria de Gaulle. Nu mai era pe fază. De fapt, nici nu-l mai interesa lumea în care trăia. Ambițiile sale aveau o cu totul altă țintă. Era criza bărbatului care îmbătrânea. Ambiția este ultima pasiune a bătrânilor.”
Oare și de Gaulle, care simțea că îmbătrânește, avea impresia că ambiția personală depășea cu mult limitele inteligenței sale? Un aspect demonstrează cât de mult, în realitate, de Gaulle se observă pe sine însuși, se analizează: își supune colaboratorii la o presiune nervoasă insuportabilă, spune celui care îndrăznește să-i ceară să-l lase să plece, că aceasta se va întâmpla când va considera el că a venit timpul să-l elibereze din funcția de consilier pe care o deține. Deși instinctul său pentru deținerea puterii are un suport psihic ieșit din comun, partea fizică a trupului său începe să dea semne de slăbiciune. Acest lucru iese în evidență cu ocazia călătoriei oficiale pe care a efectuat-o în Mexic, în perioada 15-24 martie 1964. Nimeni, cu excepția medicului personal, nu știa că are un adenom, o tumoare la prostată. Această glandă, pe care o au doar bărbații, în formă de castană, aflată sub vezică, în mod normal, înfășoară canalul uretrei prin care este evacuată urina. Prin lichidul hrănitor pe care-l secretă, prostata protejează sperma bărbatului. Când un adenom – de cele mai multe ori cancerigen – crește în volum, aceșta sugrumă uretra și împiedică eliminarea normală a urinei. Astfel, adenomul poate provoca o retenție totală. Pe scurt, împiedică funcționarea normală a rinichilor. Dacă adenomul nu cedează la tratamentul cu medicamente și la băile cu apă călduță, atunci trebuie eliminat prin operație chirurgicală. Deși i s-a prezentat adevărata situație a stării sale de sănătate, Charles de Gaulle nu a vrut să amâne călătoria oficială în Mexic. A amănat intervenția chirurgicală, purtând o sondă în vezică, plasată de doctorul Pierre Aboulker, cel mai bun urolog francez.
“în timp ce-i montam sonda, a povestit mai târziu chirurgul, am constatat că știa aproape tot atâtea amănunte ca și mine, despre instalarea sondei. Mi-a spus că i-ar plăcea să se întâlnească cu chirurgul care a pus la punct acest tip de sondă pentru a-l felicita. I-am spus că s-ar putea să fie greu să-l îmtâlnească deoarece era american. Brusc s-a înroșit la față și mia spus: «Să nu-mi spuneți că mi-ați montat o sondă americană ! Dumnezeule, nu există niciun francez capabil să inventeze un model de sondă, să o frabice în serie?». Văzând că-i crește tensiunea, de furie, i-am explicat repede că sonda care i-o montam era fabricată în Franța, cu licență, deci i se monta o sondă franțuzească. «Bine, de acord, mi-a răspuns el. Dar nu este de ajuns să cumpărăm licențe. Trebuie să avem un model al nostru, fabricat de noi, pentru a evita pericolul de a fi șantajați, cândva, de americani. Doctore, nu vreau să se știe că mi-ați montat o sonda americană. Vă rog să considerați acest fapt ca un secret de Stat.»
Dialogul pe care l-a avut cu de Gaulle, doctorul Pierre Aboulker l-a relatat, în cursul unui interviu, ziaristului american David Schoenbrun.
Indiferent că sonda era de fabricație americană sau franceză, durerea pe care o provoca, în timp ce era purtată, era aceiași, iar anturajul generalului se întreba în șoaptă cât va mai putea acesta să reziste. Toți erau cu ochii pe el, ca la nevoie să-i sară în ajutor. Dar, spre uimirea tuturor, de Gaulle se deplasa ca și cum nimic nu se întâmpla, ca și cum nu îndura nicio durere. Mai mult, când mergea, mărea pasul, încât ceilalți erau obligați și ei să-l mărească pentru a nu rămâne prea mult în urma lui. Cu toții se uitau insistent la fața lui. Cât a stat, oficial, în Mexic, de Gaulle a reușit să creeze, de ochii lumii, un personaj ce depășea cu mult personalitatea fiecărui membru din grupul ce-l însoțise pe teritoriul Statului latino-american. Mai târziu, unii din apropiații săi și-au luat inima în dinți și l-au întrebat cum de a reușit să reziste fizic, pe tot parcursul vizitei în Mexic? Răspunsul a fost simplu: “Reprezentam Franță.”
Tradus din franceză de Mircea COTÂRȚĂ, pentru cunoașterea adevărului istoric de care se feresc toți cei aflați la putere. în altă ordine de idei, indirect se va înțelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărțirea Europei, după înfrângerea Germaniei. Și este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte și despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influențat evoluția politică din zonele unde aceștia au putut să-și exercite discreționar puterea. De asemenea, Mircea Cotârță se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmbovița”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013. De asemenea, din respect pentru adevărul istoric, din 2009, luna august, Elena Toma procesează texte, le corectează, acolo unde este nevoie și, tot la nevoie, tehnoredactează.
