Pierre Accoce
și dr. Pierre Rentchnick
Adevărul este că un cancer intestinal nu se se manifestă doar cu o lună sau două înainte de producerea decesului. Atunci când bolnavul devine conștient că are cancer la colon, primele semne sunt sângerările, în majoritatea cazurilor, dar cancerul deja evoluase în organismul bolnavului de doi sau trei ani mai înainte de a se manifesta prin simptomele ce pot fi diferite de la caz la caz. Chamberlain fusese declarat inoperabil încă din iulie 1940. În cele mai multe astfel de cazuri nu se descoperă tumoarea primitivă, ci metastazele. Unele forme de metastază se manifestă la nivelul creierului, unde declanșează mici embolii ce pot semăna cu cele provocate de boala lui Alvarez, aceasta din urmă apărând de pe urma unei arterioscleroze avansate. Din clipa în care afectează funcțiile motrice sau senzoriale, micile embolii dau peste cap funcționarea normală a organismului. Oricare au fost formele de manifestare ale cancerului, Neville Chamberlain știa că boala sa evoluează, aspect pe care-l cunoștea fie înainte de 1939, anul când a izbucnit războiul, fie înainte de Munchen sau poate chiar în anul în care a fost numit prim-ministru, în 1937. Conștientizarea cancerului explică schimbările de atitudine ale lui Chamberlain, schimbări sesizate, la vremea respectivă, și de colegii săi de minister. Onoarea civică, dacă acestă noțiune veche de decenii le mai spune ceva politicienilor, l-ar fi oblicat pe Chamberlain, din clipa în care a devenit conștient că are cancer, să se retragă din orice funcție publică.
Pe continent, Edouard Daladier, prin comportamentul său, oferă din plin dovezile necesare că, de fapt, nu are ce căuta în funcția de președinte al Consiliului de Miniștri în momentele cruciale pentru poporul francez. Având comportamentul agresiv al taurului, Daladier a căutat permanent să se adăpostească în spatele gardurilor vii pentru a defila liniștit. Daladier nu a înțeles nimic din felul cum se desfășura un război. Toți care au dorit să-i dea un sfat, în folosul Franței, au fost trimiși la plimbare. Prin comportamentul și felul său de a gândi, Daladier a devenit o victimă sigură pentru cei care erau cunoscători ai psihologiei politice.
Deși dădea dovadă de finețe și intuiție, aceste calități erau practic anulate de faptul că nu era capabil să ia deciziile importante sau mai puțin importante decât în urma unui proces de analiză greoi. Nu a fost niciodată capabil să ia decizii rapide, fapt caracteristic marilor oameni de Stat, deoarece mereu a fost influențat de sentimente care nu aveau nici o legătură cu politica. Daladier a fost mereu influențat de ceea ce filozoful german Gotffried Leibnitz numea “micile percepții”. Acest lucru era posibil deoarece Daladier nu era capabil de agilitate intelectuală. Mereu Daladier a avut un sistem greoi de gândire, așteptând ca declanșarea evenimentelor să-l oblige să ia până la urmă o decizie.
Metoda politică, inclusiv gândirea lui Daladier sunt proprii persoanelor abulice, celor lipsiți de voință, a infirmilor mentali. Oameni ca Daladier, atunci când nu cedează presiunii excercitate asupra lor de propriul anturaj, se răzgândesc repede. Astfel de oameni nu reușesc să influențeze pe nimeni. Politica internă și externă a lui Daladier a fost marcată de lipsa de voință de a reprezenta și apăra interesele Franței, fiind mereu influențată de forțe contradictorii aflate în afara personalității sale de om moale, fricos, influențabil. Cu toate acestea, Daladier a știut foste bine un lucru: să disimuleze cu succes lipsurile sale grave de personalitate. Acest om a trebuit să reprezinte Franța la Munchen, să-l înfrunte pe Hitler.
Pe de altă parte, nici Parlamentul francez nu era mai breaz în comparație cu Daladier. Astfel, Parlamentul i-a dat depline puterii lui Daladier. Fără să vrea, Daladier a fost transformat de acest Parlament, într-un dictator, el care nu avea prea multe ambiții, practic nici nu avea așa ceva. Astfel, peste noapte i sa conferit o omnipotență care l-ar fi transformat într-o persoană violentă, care să bată cu pumnul în masă, dar Daladier nu era capabil de așa ceva, chiar dacă războiul era pe punctul de a izbucni. Daladier nu avea acea chemare care să-l transforme în omul capabil să-l pună pe Hitler cu botul pe labe, nu avea niciun plan politic de acțiune stabilit dinainte. Conștient de slăbiciunea sa, nevrând să se dea de gol pentru a nu pierde puterea politică, Daladier știe totuși să joace teatru. Fire agitată, roasă de bănuieli permanente, posomorât, ținînd cu dinții de autoritatea pe care o câștigase cu greu, măcinat de neîncrederea în oameni, închis în sine, nefiind capabil de autonomie de inteligență și de caracter, Daladier se păzește din instinct de oamenii pe care nu-i cunoaște bine, reușind prin această atitudine să aibă o puternică influență asupra unui număr restrâns de oameni ce alcătuiesc anturajul său.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRȚĂ, pentru cunoașterea adevărului istoric de care se feresc toți cei aflați la putere. În altă ordine de idei, indirect se va înțelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărțirea Europei, după înfrângerea Germaniei. Și este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte și despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influențat evoluția politică din zonele unde aceștia au putut să-și exercite discreționar puterea. De asemenea, Mircea Cotârță se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmbovița”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.
