Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick
De asemenea, observatorii politici străni, acreditați la Moscova, au observat indiferența rușilor de rând și în ceea ce privește pancartele cu sloganuri comuniste, montate pe acoperișurile caselor, pe balcoane sau în locurile publice. Niciun rus nu le mai acorda atenție. “Au ajuns să fie precum copacii de pe străzi. Suntem așa de obișnuiți cu aceste pancarte, încât nici nu le mai acordăm atenție. Pur și simplu fac parte din peisaj. S-au banalizat.”, îi va spune un translator ziaristului american Herdrick Smith. Privind cu atenție în jurul său, la oamenii din popor, jurnalistul american va constata o atitudine de resemnare. “în Rusia, va spune mai târziu Smith, s-a ajuns în situația în care există două lumi ce s-au obișnuit să se suporte. Una este cea a oamenilor de rând, alta este cea a conducătorilor. în vârful societății se află Statul cu aparatul său funcționăresc, la bază, oamenii simplii ce se zbat să-și rezolve problemele mărunte ale vieții de zi cu zi, recurgând la tot felul de expediente”. Existența sovieticilor ajunsese să fie așa de mult marcată de lipsuri, încât puțin le-a păsat când s-a răspândit zvonul că Brejnev are probleme de sănătate. Pe de altă parte, nici occidentalii nu sunt mai răsfățați în ceea ce privește comunicatele de presă referitoare la starea de sănătate a șefilor de Stat. La fel ca și sovieticii, ei nu află decât în ultimul moment câte ceva despre cum se simte conducătorul unei țări. Oricum, politica internă despre cât de sănătos este conducătorul este aceiași peste tot, fie că este vorba de europeeni din Răsărir sau cei din Apus: nu se spune niciodată tot adevărul, în totalitate. Mereu se ascunde o parte din acesta, mereu, un șef de Stat este prezentat omului de rând ca fiind foarte zdravăn, la trup și la minte, până când lucrurile scapă de sub control, iar medicii nu mai au ce face.
Când pe 15 octombrie 1964, Hrușcev a fost înlocuit, la Kremlin de faimoasa troică, înalții funcționari ai aparatului administrativ de Stat au avut impresia că lucrurile o iau razna. Cu trei comandanți în fruntea Statului, ordinele ajunseseră să se bată cap în cap. Statul, în loc să aibă parte de progres, începuse să se scufunde. Din punct de vedere politic și administrativ, se repeta experiența de la începutul perioadei ce urmase morții lui Stalin. Astfel, s-a constatat din nou că triumviratele nu au viață lungă. în orice trio aflat la conducerea unui Stat, foarte repede unul ajunge să-i mănânce de vii pe ceilalți doi. Astfel, spectatorii martori la micile intrigi borgiastice de la Kremlin, se întrebau zilnic cine dintre cei trei, Nicolai Podgornîi, Leonid Brejnev și Alexei Kosîghin va reuși să pună mâna pe putere, călcându-și fără scrupule, în picioare, con-curenții. Până la urmă, Brejnev s-a dovedit a fi cel mai talentat în trasul sforilor.
Cu toate acestea lucrurile nu erau așa de simple cum păreau la prima vedere. Pentru a pune definitiv mâna pe putere trebuiau parcurse niște etape. Totul depindea și de arta de a face promisiuni. în prima etapă, Leonid Brejnev a reușit să pună mâna pe funcția de secretar general al partidului comunist al Uniunii Sovietice, cu sprijinul înalților funcționari de Stat. Astfel, Leonid Brejnev era sigur că va fi sprijint fără rezerve, în aplicarea politicilor sale interne, de către șapte sute cincizeci de secretari locali și de trei mii de demnitari ai partidului, aflați pe întreg teritoriul sovietic. în a doua etapă, Brejnev va reuși să aibă susținerea colegiului suprem al militarilor, adică a șapte sute cincizeci de mareșali și generali ce au trecut, în totalitate, de partea sa după ce le-a garantat păstrarea avantajelor sociale pe care le obținuseră după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial. Având de partea sa grosul susținătorilor de care avea nevoie, Brejnev va trece la ultima etapă: seducerea lucrătorilor din aparatul Securității Statului și a tuturor celor ce lucrau în ministere. De data aceasta, având secretarii de partid și Aramata de partea sa, Brejnev nu se mai grăbea. Mai rămânea, totuși, de cucerit un mic grup, mic dar vital: cel al medicilor care se îngrijeau, oficial, de sănătatea conducătorilor de la Kremlin. Cum a procedat, ce a discutat cu medicii, nu se va cunoaște niciodată. Cert este că, destul de repede, grupul oficial al medicilor, ce l-a examinat pe Brejnev, a declarat că acesta este sănătos tun, apt fizic și mental să conducă Statul. Verdictul favorabil al medicilor a avut la bază doar analiza comportamentului brejnevian. Astfel, medicii vor menționa capacitatea lui Brejnev de a fi hiperactiv, în comparație cu Podgornîi și Kosîghin. S-a constatat că Brejnev era capabil de o agresivitate utilă funcționării optime a Statului. Totuși, oricât de favorabile au fost constatările, medicii nu au putut să treacă sub tăcere existența, la Brejnev, a unei rigidități mentale și intelectuale, ce ieșea cel mai bine în evidență când trte-buiau luate decizii referitoare la evoluția viitoare a Statului, totul dublat și de o stare de neliniște și îngrijorare. în plus, s-a remarcat la Brejnev o stare permanentă de a fi competitiv, calculat ceea ce-i asigura de multeri reușita. Acestea era constatările în plan psihic. Din punct de vedere fizic, medicii nu au putut trece sub tăcere uzura vaselor coronariene. Desigur, buletinul medical nu a fost adus la cunoștința opiniei publice. Pentru rusul de rând, Leonid Bre-jnev era prezentat ca fiind conducătorul de care Kremlinul avea nevoie.
Când a reușit să dețină puterea, Brejnev se apropia de vârste de cincizeci și opt de ani. Pe de altă parte, începând cu anul 1964, coronarienele începuseră să prezinte simptome ce indicau începutul unei agravări a stării de sănătate a lui Brejnev. La scurt timp, după preluarea puterii, la o nouă examinare medicală, s-a depistat o uzură avansată a arterelor. Apoi, s-a descoperit existența unui diabet și o umflare a abdomenului. Mușchiul cardiac părea îngrijorător de obosit. Organismul producea colesterol în exces. Neputându-se ascunde adevărul, acesta i-a fost adus la cunoștință lui Brejnev. Spre îngrijorarea medicilor, Bre-jnev nu a vrut să asculte de sfaturile lor, nu a respectat tratamentul indicat. Toate aceste aspecte au fost menționate de J. Dorn-berg în lucrarea Breschnew. Profil des Herrschers im Kreml., apărută în 1973, la Munchen, la editura Praeger. Brejnev lăsa impresia că tot cel preocupa era puterea de care vroia să se folosească până la ultimile consecințe, chiar dacă tensiunile politice ar fi avut ca finalitate degradarea stării sale de sănătate. Se pare că ce ajunsese să conteze, pentru Brejnev, conștient de degradarea stării sale de sănătate, nu era decât URSS-ul ca mare putere politică și militară.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRȚĂ, pentru cunoașterea adevărului istoric de care se feresc toți cei aflați la putere. în altă ordine de idei, indirect se va înțelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărțirea Europei, după înfrângerea Germaniei. Și este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte și despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influențat evoluția politică din zonele unde aceștia au putut să-și exercite discreționar puterea. De asemenea, Mircea Cotârță se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmbovița”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013. Totodată, din respect pentru adevărul istoric, din 2009, luna august, Elena Toma procesează texte, le corectează, acolo unde este nevoie și, tot la nevoie, tehnoredactează.
