
A fost inaugurată o grădiniță modernă și cochetă în satul Corbii Mari, o unitate școlară cu trei clase, realizată cu finanțare pe AFIR, valoarea fiind de 2.737.553 de lei iar contribuția Primăriei Corbii Mari, a fost de 500.000 de lei.
Unitatea de învățământ preșcolar are trei grupe și asigură școlarizarea unui număr de 55 de copii.
Copiii vor putea învăţa şi se vor juca într-o grădiniţă dotată la standarde europene, cu clase moderne, grupuri sanitare, sală de mese, sală de sport, cabinet medical şi loc de joacă, toate potrivite nivelului lor de vârstă.
Cea mai importantă investiţie pe care o putem face este în copiii noştri pentru că ei reprezintă viitorul, iar investiţiile în educaţie se reflectă în mod direct asupra dezvoltării comunităţii.
Acest lucru a fost confirmat şi administraţia locală de la Corbii Mari, condusă de edilul Ionuț Bănică.
Inspectorul școlar general, prof. Ileana Cătălina Nicolaescu a participat la inaugurarea noii grădinițe și a ținut să punctaze faptul că această unitate școlară asigură condiții ultramoderne pentru desfășurarea activitățile didactice.
Prefectul județului, conf.univ.dr.Claudia Gilia a felicitate administrația locală pentru preocuparea de a investi în infrastructura școlară din comună și de a le oferi copiilor condiții optime pentru dezvoltarea lor personală.
Nu în ultimul rând, președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan a ținut să mulțumească primarului Ionuț Bănică pentru implicarea și devotamentul de care dă dovadă pentru comuna Corbii Mari care cunoaşte o adevărată dezvoltare.Nu în ultimul rând l-a asigurat pe edilul Ionuț Bănică de tot sprijinul CJ Dâmbovița.
Un dispensar medical ultramodern
O altă investiție majoră, care aduce un mare plus în ceea ce priveşte calitatea serviciilor medicale în comuna Corbii Mari. Spaţii moderne, civilizate, condiţii dintre cele mai bune pentru ca locuitorii să poată primi aici, în timp cât mai rapid, îngrijiri medicale şi de specialitate.
Este o investiţie ce-i vizează în mod direct pe cetăţeni, astfel că administraţia locală, condusă de primarul Ionuț Bănică a făcut tot posibilul ca în comună să fie construit un dispensar medical la standard europene.

Investiţia are o valoare de 3.000.000 de lei și a fost finanţată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală .
Pe listele medicilor de familie care oferă servicii în cadrul acestui dispensar sunt peste 4800 de cetățeni.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan a punctat faptul că noua unitate sanitară este un centru de sănătate care asigură cele mai bune condiții. Mai mult, președintele CJ nu a omis să reamintească faptul că sănătatea dâmbovițenilor reprezintă o prioritate iar PJDL programul inițiat de CJ, finanțează și investiții pentru construirea și amenajarea de dispensare medicale,
La eveniment au fost prezenți și administratorul public al județului, Cristian Avanu, vicepreședintii Consiliului Județean Dâmbovița, Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, secretari de stat, deputatul Carmen Holban,primari din localitățile învecinate, cetățeni din localitate, care au dorit să ia parte la bucuria celor mici și a cadrelor didactice.
Comuna Corbii Mari este pe drumul cel bun, și știind direcția, primarul Ionuț Bănică și echipa sa vor continua munca.


