
În perioada 12-19 august, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școalară s-au deplasat la taberele de vară organizate în județul Dâmbovița, unde au desfășurat activități informativ-preventive.
Scopul activităților a constat în prevenirea consumului și deținerii de substanțe interzise.
Astfel, polițiștii au discutat cu tinerii și le-au prezentat efectele negative pe care le au substanțele psihoactive asupra sănătății, precum și efectele juridice pe care le pot suporta pentru nerespectarea legilor.
De asemenea, în această perioadă, polițiștii s-au aflat și în proximitatea unităților de învățământ unde a fost susținută cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat.
Cu acest prilej, polițiștii au discutat cu elevii și le-au oferit informații pentru prevenirea și combaterea infracționalității, fiind pus accent pe prevenirea consumului de substanțe interzise.
Astfel de activități cu caracter preventiv vor continua, siguranța cetățenilor fiind o prioritate a polițiștilor din Dâmbovița.


