Larisa Toma, fostă jucătoare a generației care a reprezentat România la EuroBasket Women 2007 – ultima ediție la care naționala feminină a participat în urma unei calificări obținute pe teren – s-a aflat zilele acestea la Târgoviște alături de stafful tehnic al echipei naționale de senioare. Vizita a avut loc în contextul pregătirilor pentru debutul campaniei de calificare la FIBA Women’s EuroBasket 2027.
Pentru Larisa Toma, turneul final din 2007 a reprezentat momentul retragerii din activitatea competițională, dar și o confirmare a valorii unei generații care a muncit intens pentru a readuce România între cele mai bune echipe ale Europei. În ciuda schimbărilor survenite în baschetul feminin în ultimii ani, spiritul și pasiunea pentru echipa națională rămân puternice, transmit reprezentanții Federației Române de Baschet.


