Florin Nini: „Tot timpul, meciul cu Arad este considerat o finală”

Date:

florin niniDupă finalul derby-ului României, antrenorul campioanei României, Florin Nini, a declarai pentru totalbaschet.ro că echipa sa nu trebuie să se culce pe-o ureche după această victorie.
„A fost ca o finală. ToI timpul, meciul cu Arad este considerat o finală, chiar dacă el se joacă în timpul campionatului. Un meci greu, pentru că îmi menţin părerea că deocamdată, până în acest moment, Aradul are omogenitatea cea mai bună. Noi mai avem de muncit, dar muncim bine şi cu siguranţă că vom suplini şi acest lucru. Am dat dovadă de putere de concentrare în momentele importante, lucru care s-a întâmplat şi cu Kosice, atunci când a trebuit să gestionăm finalul de meci. Acest lucru înseamnă că avem jucătoare mature, există baza unei echipe solide. Un meci de campionat care pentru noi, în afara unei victorii, înseamnă un succes de moral, care ne poate aduce pe locul 1. Nu trebuie să ne culcăm pe-o ureche, mai sunt meciuri cu Alba lulia, Satu Mare şi Sf. Gheorghe, partide extrem de grele. Totodată, felicit fetele pentru modul în care au luptat şi cum au trecut de această saptămână, care a fost una extrem de grea, cu multe accidentări în lot.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

La final de an, vă mulțumim pentru încrederea acordată.

La final de an, vă mulțumim pentru încrederea acordată. Vă...

Chindia Târgoviște l-a transferat pe Raffaele Stroe

Chindia Târgoviște și-a întărit lotul prin transferul fundașului lateral...

La CJ Dâmbovița s-au  semnat  alte 25 de contracte de finanțare, chiar înainte de Anul Nou

Consiliul Județean Dâmbovița a încheiat anul cu rezultate concrete,...