Facilităţi fiscale pentru firme şi persoane juridice

Date:

A intrat în vigoare Ordonanţa privind unele măsuri fiscale, printre care facilitatea amânării taxelor, de firme sau persoane fizice, până la data de 25 decembrie 2020. Până la acea dată nu se calculează dobânzi şi penalităţi de întârziere şi acelaşi termen este şi pentru suspendarea procedurilor de executare silită prin poprire.
Legat de rambursarea TVA cu control ulterior, termenul a fost prorogat până la 25 ianuarie 2021.
A fost aprobată scutirea de la plata impozitului specific unor activităţi şi pentru perioada rămasă până la sfârşitul anului 2020.
Contribuabilii care, până la data intrării în vigoare ordonanţei de urgenţă, au depus declaraţia privind impozitul specific aferentă semestrului I al anului 2020, vor trebui să depună declaraţii rectificative.

Contribuabilii vor putea opta pentru procedura alternativă simplificate de acordare a eşalonării la plată pentru cel mult 12 luni, pentru obligaţiile bugetare principale şi accesorii a căror scadenţă/termen de plată s-a împlinit după data la care a fost declanşată starea de urgenţă şi până la data eliberării certificatului de atestare fiscală.
Pentru a beneficia de prevederile actului normative, contribuabilii trebuie să depună cerere până la data de 15 decembrie 2020, inclusiv. La cerere, debitorul poate anexa graficul de eşalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eşalonare. În cazul firmelor, aceastea trebuie să nu se afle în procedura falimentului, în dizolvare şi să nu înregistreze obligaţii fiscale restante la data declarării stării de urgenţă şi nestinse la data eliberării certificatului de atestare fiscală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...