Elevii care sunt victime ale violenței în mediul școlar au nevoie de sprijin 

Date:

Toate formele de violență, inclusiv bullyingul și cyberbullyingul, au efecte negative asupra fiecăruia dintre copiii implicați, fie că sunt autori, victime sau martori. 

Elevii care sunt victime ale violenței în mediul școlar au nevoie de sprijin pentru a-și gestiona emoțiile. Este necesară intervenția imediată a adulților, pentru a se asigura un climat sigur pentru toți elevii.

Dacă sunteți profesor, iată ce puteți face pentru a sprijini elevii care sunt victime ale violenței: 

–  interveniți prompt când observați semne de violență și/sau sunteți solicitați de elevi;

– fiți empatici atunci când comunicați cu copiii/tinerii (victimele pot avea uneori convingerea că sunt prea slabe, că merită ceea ce li se întâmplă sau că nu au nicio putere pentru a gestiona situațiile dificile);

– sprijiniți copiii/tinerii să-și consolideze stima de sine, aprecierea pentru colegi și să-și dezvolte empatia;

– ajutați copiii/tinerii să învețe să aibă reacții sănătoase în situațiile de violență în școală, spre exemplu, încurajați comportamentele de solicitare a ajutorului în situațiile pe care nu le pot gestiona singuri;

– încurajați copiii/tinerii să intervină pentru a aplana conflictele și să raporteze situațiile de violență;

– implicați toți elevii să sprijine și să lucreze în vederea creării unui climat nonviolent, prietenos, sigur și favorabil incluziunii la nivelul școlii/clasei;

– încurajați implicarea victimei, atunci când este posibil, în activități cu ceilalți elevi, inclusiv cu elevii care au manifestat comportamente violente, pentru a dezvolta cooperarea și cunoașterea reciprocă; 

– solicitați sprijinul profesorului consilier școlar și recomandați colaborarea tuturor actorilor implicați (elevi, părinți, profesori).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...