După patru luni de investigații ample, șoferul fugar care nu i-a acordat prioritate motociclistului Alex, în seara de 29 august 2021, a fost depistat de polițiști

Date:

Șoferul fugar care nu i-a acordat prioritate motociclistului Alex,  în seara de 29 august 2021, depistat de polițiști în urma cercetărilor efectuate de către polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște. Este vorba de un bărbat, de 21 de ani, din localitatea Mănești, bănuit că, în seara de 29 august 2021, ar fi condus un autoturism, pe DN 72A, în afara localității Dragomirești, și ar fi provocat un accident rutier, soldat cu decesul unei persoane. Ulterior, acesta ar fi părăsit locul producerii accidentului.

Precizăm faptul că cercetările sunt efectuate și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută de art. 192 din Codul Penal, după ce un tânăr, de 19 ani, care conducea o motocicletă, a decedat.

Totodată, pe parcursul zilei de ieri, cel în cauză a fost audiat cu privire la evenimentul rutier. 

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

O adevărată tragedie a avut loc în seara de 29 august 2021 pe pe DN 72A, în afara localității Dragomirești, un motociclist de doar 19 ani, Alex și-a pierdut viața, după ce a încercat să evite coliziunea cu un autoturism venit din partea opusă, ce i-a tăiat calea brusc.  Șoferul vinovat  a fugit la acel moment.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Județul Dâmbovița, sub asediul gerului – temperaturi de până la -11 grade Celsius

Dimineață geroasă – 2 ianuarie , temperaturi minime înregistrate...

Noi taxe și impozite în vigoare de la 1 ianuarie 2026

Începând cu 1 ianuarie 2026, în România au intrat...