Delir şi nebunie în perioada interbelică (XXXVII) De la Rudolf Valentino la Adolf Hitler

de Gilbert Guilleminault, coordonator_
„Noaptea târziu, scria Trotsky în «Memoriile» sale, Kamenev mi-a spus că s-a dus la Stalin, la ţară, iar acesta a acceptat toate condiţiile. Krup-skaia primise deja scrisoarea prin care-şi cerea scuze. Totuşi, am avut impresia că vocea lui Kamenev nu mai era aceiaşi ca cea pe care o avusese când mai discutasem cu el, cu câteva ore mai devreme.”
Într-adevăr, între timp, starea de sănătate a lui Lenin se agravase. Când a ajuns la Tiflis, lui Kamenev i se dăduse o telegramă cifrată din partea lui Stalin:
„Starea de sănătate a lui Ilici a devenit îngrijorătoare. Paralizia totală nu-i mai dă posibilitatea nici să scrie, nici să vorbească.”
Kamenev a înţeles printre rânduri ce i se transmitea în realitate. În acest caz, a preferat să păstreze în buzunar biletul pe care Lenin i-l transmitea lui Mdivani, prin intermediul său:
„În modul foarte sincer, sunt interesat de cauza pe care o susţineţi. Sunt indignat de brutalitatea lui Ordjonikidze şi de aranjamentele pe care le are cu Stalin şi Dzerjinsky. Voi pregăti special pentru a vă susţine câteva indicaţii pe care urmează să le dau şi un discurs.”
Ghinionul lui Trotsky
În timp ce Stalin îi mai dă o lovitură pe la spate, Lenin, pe jumătate conştient, traversează curtea Kremlinului purtat pe o targă. Asaltată de vârtejurile de zăpadă, o maşină îl aşteaptă pentru a-l duce la Gorki. Din spatele perdelelor de la ferestrele înalte, cadrele de partid privesc scena cuprinse de groază fără să mai fie capabile să scoată un cuvânt.
„Îl ştiu bine pe Bătrân, îi spune încet la ureche Buharin lui Radek ce lăcrimează din clipa în care a înţeles că sfârşitul este aproape. Se va lupta ca un leu cu boala şi o va învinge.”
În maşină, Krupskaia l-a luat de mână pe soţul ei, privindu-l îngrijorată. Înainte de declanşarea celei de-a doua crize, a scris sub dictare interminabile notiţe pe care Lenin dorea să fie cunoscute de toţi membri partidului, notiţe ce vor fi cunoscute mai târziu cu titlul de „Testamentul lui Lenin”. Dar, deocamdată, au rămas atâtea lucruri de zis şi de făcut !
Timp de luni de zile, aşa cum a spus Buharin, Lenin se va lupta cu boala. Încetul cu încetul, va mai reuşi, dând dovadă de o energie şi o încăpăţânare ieşite din comun, va mai reuşi să meargă cu greu, să se plimbe pe aleile parcului, sprijinindu-se într-un baston, susţinut de sora sa Maria şi de soţia sa. Va învăţa să se folosească de măna stângă deoarece nu-i place să-i deranjeze pe cei din anturajul său, dar mâinile îi tremură prea tare ca să poată scrie iar limba continuă să-i rămână inertă, astfel încât nu poate pronunţa nici-un cuvânt inteligibil. Deoarece creierul îi funcţionează normal, faptul că nu-şi mai poate folosi mâinile şi limba este pentru el cea mai mare tortură. În plus, boala şi insomniile în cauzează dureri din ce în ce mai mari, tot mai greu de suportat.
” – Bătrânul suferă, îi spune într-o zi Stalin lui Tritsky. A ajuns să ne roage să-i punem capăt.

  • Şi ce putem să facem? spune mirat Trotsky.
  • Bătrânul suferă, a repetat Stalin cu gândurile în altă parte. Ne cere să-i dăm otravă.”
    „Kamenev şi Zinoviev tac, notează Trotsky. I-a spus că trebuie să-l îngrijim pe Lenin până la capăt. Că era îndatorirea faţă de partid. Până la urmă, Kamenev şi Zinoviev m-au susţinut. Multă vreme după această scenă dramatică, când cei doi au venit la mine, le-am vorbit din nou despre otrava pe care o cerea Lenin din cauza durerilor insuportabile. N-au spus nimic, ceea ce mi-a lăsat impresia că erau într-un fel legaţi de Stalin printrun fel de conspiraţie de care eu habar n-avem.”
    S-a vorbit mult timp, în repetate rânduri despre poveste cu otrava cerută de Lenin. Generalul Kriv-itsky, un fost cekist refugiat în Statele Unite în 1938, va merge până acolo încât va afirma „că Stalin prelungea boala de care suferea Lenin, inclusiv suferinţa pe care aceasta i-o provoca, cu consinţământul lui Kamenev şi Zinoviev”. În plus,

a mai adăugat că boala misterioasă de care suferea Trotsky, de ani de zile, a fost provocată de o otrăvire lentă şi metodică, pusă la cale în camerele Kremlinului unde se ţeseau tot felul de intrigi.
Dar Trotsky, cel care a consemnat convorbirea cu Stalin, niciodată nu l-a acuzat pe acesta din urmă că ar fi intenţionat să-l otrăvească. Boala care-l va da peste cap în timpul toamnei avea, conform chiar spuselor sale, o cu totul altă cauză.
Într-o duminică de octombrie 1923, Trotsky s-a dus la Kaloşino, la vechiul său prieten, Vasilievici Zaiţev, la vânătoare de raţe sălbatice. Ivan Vasilievici, un ţăran al mlaştinilor, fiu şi nepot de vânători profesionişti, îşi cunoştea meseria mai bine ca oricine. De fiecare dată când Trotsky avea ceva timp liber, imediat se ducea acasă la Ivan Vasilievici. Pitindu-se încă din zori într-o colibă confecţionată din crăci, amândoi trăgeau fără să se oprească, masacrând toate raţele ce avuseseră ghinionul să zboare prin faţa ochilor lor.
Trotsky este chiar mândru, chiar foarte mândru de prietenul său, încât de un 1 Mai, l-a invitat la Moscova cu ocazia jubileului partidului, în loja de onoare de la Balşoi Teatrî.
Dar aerul din diminica de acum est rece şi foarte friguros. Trotsky, tot mergând prin mlaştină, a răcit. Şi cum de multă vreme este surmenat, răceala lui s-a transformat într-o gripă încăpăţânată care nu vrea să dea înapoi cu niciun chip, astfel încât toată toamna şi o parte din iarnă va sta mai mult la pat.
„Poţi să prevezi o revoluţie, un război, va scrie Trotsky cu un umor cinic, dar nu poţi să ştii niciodată care vor fi consecinţele unei vânători de raţe sălbatice !”
Până la urmă, de această gripă care l-a pus la pat va depinde soarta sa; Trotsky în pat i-a creat lui Stalin culoarul de care acesta avea nevoie pentru a acţiona şi a ţese reţeau sa de intrigi.
În lipsa lui Lenin, bolnav, Comitetul se întreba cine va citi raportul la viitorul Congres.
„Cine altul decât Trotsky, este de la sine înţeles. Îşi va reveni iar citirea raportului îi revine de drept”, a spus Stalin pe un ton ce nu admitea replică.
După ce a făcut această afirmaţie, Stalin a luat separat fiecare grup de oameni şi a vorbit cu el:
„Vă daţi seama, Trotsky are pretenţia de a citi el raportul la Congresul ce se apropie ! Pe cuvântul meu, Lenin nici nu a murit şi deja se vede în locul lui, dând ordine, dirijându-ne !”
În presă, între două fraze laudative sunt strecurate afirmaţii perfide la adresa lui Trotsky. Stalin este precaut deoarece Trotsky mai are încă de partea sa oameni care-l susţin şi nu sunt puţini aceştia. Pe de altă parte, te poţi trezi că Lenin îşi revine din boală şi apare pe neaşteptate în mijlocul lor. S-a mai întâmplat deja de câteva ori. Trotsky care citeşte presa din ce în ce mai furios, ripostează cum poate. Din apartamentul în care zace la pat, încearcă să strângă în jurul său pe vachii sâi prieteni, să denunţe complotul ce se pune la cale împotriva sa, să scoată la lumina zilei neadevărurile din articolele în care este atacat fără menajamente, pe scurt, înhcearcă să-şi demaşte rivalul.
„De fiecare dată când termina de discutat cu prietenii săi, pe un ton tot mai nervos, va spune mai târziu soţia sa, Lev Davidovici ieşea din cabinetul său ud fleaşcă de transpiraţie. De fiecare dată, trebuia să-i punem la uscat lenjeria şi hainele de parcă ar fi fost prins pe neaşteptate de o ploaie violentă.”
Dar, oricât se străduia Trotsky să scoată adevărul la lumină, era legat de mâini şi de picioare. Salin ţinea bine în mână toate frâiele propagandei, iar presa era în întregime la ordinele sale. Când Comitetul de partid a discutat cu Trotsky, toată lumea căzuse de acord cu ceea ce trebuia făcut. Desigur, situaţia creată nu uşura deloc starea de sănătate a lui Trotsky aflat într-o stare de hipernervozitate. De multă vreme, doctorul Guetier insista ca Trotsky să părăsească Moscova, să plece să se trateze la Suhum, în Caucaz.
Tradus din franceză de Mircea COTARŢĂ, special pentru toţi cei care au avut parte de profesori de istorie plafonaţi, plictisiţi de viaţă şi înăcriţi de eşecurile personale, uitând că predarea logică a adevărului istoric nefes-tivist înseamnă înţelegerea viitorului, prin recursul la trecutul nefardat. De asemenea, Mircea Cotărţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dămboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Uşoară apreciere a leului

Radu GEORGESCU_Evoluţia pozitivă a pieţei bursiere americane din ultimele zile, indicele bursier S&P 500 crescând cu circa 53% comparativ cu minimele de la începutul pandemiei, din martie, au provocat o creştere a cererii de dolari şi ieşiri de capital de pe activele considerate mai riscante. Pe acest fond, cursul euro […]