Dâmbovița: Mortalitate în creștere și spor natural negativ

Date:

În luna decembrie 2022, ultima analizată din punct de vedere statistic, evoluția fenomenelor demografice principale în Județul Dâmbovița, a fost cracterizată pri creșterea ușoară a natalității și mai accentuată a mortalității.  S-a înregistrat naşterea a 325 copii, cu șapte naşteri mai multe decât în luna noiembrie 2022 iar numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în luna decembrie 2022 a fost de 580, cu 82 mai multe decât în luna noiembrie 2022.

În consecință sporul natural  a fost negativ în luna decembrie 2022, de  -255 persoane (născuţii vii înregistrând un deficit faţă de decedaţi), la fel ca şi în luna noiembrie 2022 (-180 persoane).  În luna decembrie 2022 s-au înregistrat 6 decese la copii cu vârstă sub un an.  

La oficiile de stare civilă  s-au înregistrat în același interval 86 căsătorii, cu 18 mai puține decât în luna noiembrie 2022. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 53, cu 8 mai multe faţă de luna precedentă.

Faţă de luna decembrie 202i, numărul nou născuților a fost în scădere cu 55 (-15%), iar numărul persoanelor care au decedat  a fost mai mic cu 75.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Un mort și doi răniți, după ce o autoutilitară a fost lovită de tren

O gravă tragedie s-a produs în satul Cojocaru, comuna Mogoșani, județul...

Pompierii au lichidat un incendiu înainte să facă ravagii

O intervenție promptă a pompierilor târgovișteni a prevenit o...

Percheziții la Bălteni: 40 de tone de deșeuri, cupru ars ilegal și cinci persoane reținute

O acțiune de amploare desfășurată în localitatea Bălteni, comuna Conțești,...

Atenție la jucăriile periculoase,  InfoCons avertizează părinții: Verificați înainte să cumpărați

 În contextul creșterii numărului de alerte privind produse neconforme, InfoCons trage...