Cum era de așteptat, președintele instalat la jumătatea lunii februarie la Târgoviște, un localnic, fost primar și actual city manager, Gabriel Boriga, nu va continua în funcția executivă de la Chindia.
”Din punctul meu de vedere, nu mai sunt președinte la Chindia! Nu mi-am îndeplinit obiectivul pe care mi l-am asumat personal, respectiv jucarea barajului. În schimb, m-am simțit obligat să duc până la capăt demersurile privind obținerea licenței de participare a echipei în sezonul competițional viitor, lucru care s-a și întâmplat. Echipa managerială și-a făcut pe deplin treaba și îi felicit pe toți colegii mei pentru acest succes”, a spus Gabriel Boriga pentru dambovitapenet.ro.


