PSD a cerut rene-gocierea protocolului USL. Luni, după o şedinţă a Biroului Permanent Naţional al Partidului Social Democrat, s-a decis…
Browsing: Politică
Vă mărturisesc că nu mi-am propus, în cadrul intervenţiilor mele, să fac dese referiri la preşedintele Traian Băsescu. Motivele sunt,…
Primarul municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu contra…
Ziua Muncii 2013 este marcată la nivel internaţional pe 1 mai, după ce autorităţile au convenit cu sindicatele ca această…
In urma unor anchete sociale, 100 de târgovişteni vor primi ajutoare constând în produse alimentare pentru masa pascală. De Sfintele…
Gura Şuţii, Corneşti, Vişineşti, Gura Foii, Poiana, Sălcioara, Ludeşti, Corbii Mari, Hulubeşti, Malu cu Flori şi Răcari sunt cele 11…
Guvernul a aprobat ordonanţa de urgenţă privind plata salariilor pe luna aprilie până la sfârşitul lunii. Bugetarii vor primi salariile…
Cei aproape 5.000 de delegaţi social-democraţi au ales sâmbătă, la Sala Palatului, noua conducere a partidului. Victor Ponta a fost…
Social-democraţii dâm-boviţeni se pregătesc de Congres, evenimentul urmând a se desfăşura, la Bucureşti, în zilele de 19 şi 20 aprilie.…
Nu mi-au plăcut niciodată excesele. Oriunde şi oricum, am considerat că ele agravează în loc să aplaneze, dezbină în loc…
La începutul săptămânii, a avut loc şedinţa Consiliului Local Municipal Târgovişte în cadrul căreia s-a votat bugetul Consiliului Local Municipal…
Primarul municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga, şi-a manifestat dezaprobarea, într-o conferinţă de presă, în ceea ce priveşte forma în care a…
Adrian Ţuţuianu a câştigat şefia PSD Dâmboviţa. Luptă aprigă s-a dat pentru cele 11 funcţii de vicepreşedinţi La Conferinţa Judeţeană…
Nicolae Bănicioiu, ministrul Tineretului şi Sportului, a fost prezent, ieri, în judeţul Dâmboviţa, unde a făcut o vizită de lucru…
Tinerii social democraţi dâmboviţeni ne spuneau, zilele trecute, că îşi doresc ca alegerile din cadrul Conferinţei Judeţene a Tineretului Social…
În opinia deputatului PC de Dâmboviţa, Georgică Dumitru, iniţierea Pactului Parlamentar pentru Dâm-boviţa era absolut necesară pentru judeţ, iar acest…
Vlad Oprea, vicepri-marul oraşului Titu, prezent la săptămânala conferinţă de presă a PSD Dâmboviţa, a vor-bit despre problemele cu care…
Astăzi 26 martie, au loc alegerile interne în cadrul Organizaţiei Judeţene de Tineret a social democraţilor. În lupta pentru funcţia…
Cristian Stan candidează pentru funcţia de preşedinte Astăzi, Casa de Cultură a Sindicatelor găzduieşte Conferinţa de alegeri a Organizaţiei Municipale…
Sala mică a Prefecturii Dâmboviţa a fost gazda unui eveniment în premieră naţională, şi anume lansarea aşa-numitului „Pact parlamentar pentru…