Potrivit preşedintelui PSD Dâmboviţa, deputatul Corneliu Ştefan, au liste complete de consilieri locali şi nu este o surpriză că cel…
Browsing: Politică
Preşedintele PSD Dâmboviţa, deputat Corneliu Ştefan, preşedintele executiv, senator Titus Corlăţean şi vicepreşedintele Ionuţ Săvoiu, au efectuat o vizită în…
„Cea mai mare provocare pe care o avem de trecut anul acesta este criza economică iminentă. Mă deranjează discursul iresponsabil…
Proiectul Legii de încuviinţare a stării de alertă nu a fost votat de parlamentarii Pro România, decizie argumentată de senatorul…
Nevoile oamenilor au fost întodeauna luate în seamă de PSD Dâmboviţa, iar proiectele PSD din municipiului Moreni încep să se…
Principala agenţie de rating Standard & Poor’s va anunţa, luna viitoare, care este ratingul de ţară al României. PSD Dâmboviţa…
In urmă cu 30 de ani, în 20 mai 1990, exact în Duminica Orbului, au avut loc primele alegeri prezidenţiale…
Oamenii totuşi nu înteleg şi nu respectă măsurile de protecţei în plină stare de alertă, şi asta e grav. Trebuie…
Senatorul Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte Pro România, a declarat că nu a votat proiectul de lege privind starea de alertă, în…
Şeful MAI, Marcel Vela, i-a cam bulversat pe români declarând că cei care „strănută intenţionat” sunt pasibili de dosar penal.…
Prima tabletă educaţională românească, lansată în cadrul unei conferinţe online dedicate educaţiei digitale, este rezultatul muncii unei echipe coordonate de…
„Legea privind măsurile din starea de alertă va ieşi din Parlament cu foarte multe amendamente”- a declarat ântr-un interviu la…
Senatorul Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte Pro România, a prezentat într-o conferinţă de presă mai multe decizii adoptate în ultima şedinţă a…
PSD a lansat, duminică, programul „Repornim România”, care conţine 28 de măsuri atât pentru repornirea economiei, cât şi măsuri sociale.…
In cadrul unei conferinţe de presă a PSD Dâmboviţa,deputatul Claudia Gilia a vorbit despe ultimele decizii al Curţii Constituţionale ale…
Curtea Constituţională a respins proiectul PNL prin care au fost eliminate pensiile speciale. Proiectul PNL a fost contestat la CCR…
Senatorul Adrian |uţuianu,vicepreşedinte Pro România, consideră că asaltul constant la care este supus de preşedintele Iohanis, este consecinţa directă a…
Om politic cu multă experienţă, bun cunoscător al tendinţelor la nivel European, deputatul liberal Cezar preda a făcut un comentariu…
Senatorul Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte Pro România, a criticat într-o conferinţă de presă ceea ce a numit „lipsa de reacţie din…
„Repet de câte ori pot: trebuie Să NE ÎNTOARCEM LA MUNCă, în condiţii de securitate sanitară, cu măsuri de protecţie.…