CAMPIONATUL JUDEŢEAN DE KARATE

Date:

karateDuminică, 23 Fe-bru-arie 2014, la Sala de Sport a Oraşului Fieni s-a desfăşurat Campionatul Judeţean de Karate pentru toate categoriile de vârstă, Copii I (până în 7 ani), Copii II (8-9 ani), Copii III (10-11 ani), Minicadeţi (12-13 ani), Cadeti (14-15 ani), Juniori (16-17 ani), U21 (18-20 ani), Seniori (18-35 ani), Veterani (peste 36 ani). Probele de concurs au fost kata şi kumite individual.
Acest campionat a fost organizat de către CS Kidava Pucioasa (preşedinte Vasile LEURZEANU) în colaborare cu AJKM Dâmboviţa (preşedinte Daniel MUNTEANU), DJST Dâmboviţa, Primăria şi Consiliul Local Fieni.
Scopul competiţiei a
fost:
– Consolidarea relaţiilor între cluburile sportive din cadrul AJKM Dâmboviţa;
– Dobândirea de experienţă în competiţii;
– Testarea sportivilor care urmează să participe la competiţiile din 2014;
– Criteriu de selecţie, prin acumulare de puncte a loturilor cluburilor pentru anul 2014;
– Promovarea sportului KARATE în Judeţul Dâmboviţa: KARATE-ul EDUCAŢIONAL şi SPORTIV.
Clubul Sportiv Târ-govişte a obţinut următoarele rezultate: Lavinia Olteanu (kata seniori), Ruxandra Bica (kumite seniori – 68 kg), Cristian Mihăieş (kumite seniori – 67 kg), Flavius Vlădescu (kumite seniori – 75 kg), Cătălina Vişan (cadeţi kata şi minicadeţi kata), Sebastian Moise (minicadeţi kata şi mini-cadeţi kumite – 55 kg), Marius lonescu (minicadeţi kumite – 45 kg), Ciprian Verdeş (minicadeţi kumite – 50 kg) şi Andrei Cîrlan (minicadeţi kumite – 40 kg) -locul I.
Ruxandra Bica (se-nioari kata), Maria Morărescu (seniori kumite – 55 kg), Florin Stroe (seniori kumite – +75 kg), Valentin Cîrlan (seniori kumite), Ana Maria Stan (mini-cadeţi kata),Ciprian Verdeş (minicadeţi kata), Andreea Prodan (minicadeţi kumite – 45 kg), Cătălina Vişan (minicadeţi kumite -40 kg), Andreea Alexandru (minicadeţi ku-mite – +50 kg), Adrian Stoicescu (minicadeţi kumite – 40 kg), Andrei Căprăruş (minicadeţi kumite – +55 kg), Adrian Drăguş (copii III kumite -+45 kg), Robert Merda (copii III kata), Lucian Joiţa (copii III kumite –
45 kg) – locul II.
Octavian Pomârleanu (seniori kumite – 67 kg), Robert Barbu (seniori kumite – 75 kg), Cosmin Suhan (seniori kumite -+75 kg), Daniela Ciuică (seniori kata), Bianca Brezan (seniori kata), Ana Maria Stan (minicadeţi kumite – 45 kg), Adrian Stoicescu (minicadeţi kata), Adrian Drăguş (copii III kata), Lucian Joiţa (copii III kata) şi Robert Merda (copii III kumite – 40 kg) – locul III.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Șoferi băuți și fără permis, depistați în trafic de polițiștii dâmbovițeni

 Polițiștii dâmbovițeni au intensificat acțiunile pentru creșterea siguranței rutiere...

Accident în comuna Cornești: Coliziune între un autotren și un autoturism

Un accident rutier s-a produs în satul Crivăț, comuna...