Rolul şi rostul poeziei este să spună şi să arate, să compună şi să poată să ţină şi să transmită un mesaj cât mai sus, cât mai departe, cât mai adânc se poate cu ajutorul cuvintelor sale şi al imaginilor pe care aceste cuvinte le construiesc şi le fac vizibile. Poezia are aceste puteri de a spune cât mai mult în cât mai puţine şi condensate cuvinte, de a arăta mult într-un cât mai firesc peisaj aşezat într-o imagine pe care o arată şi o propune vederii.
Rodica Mureşan reuşeşte să facă vizibile aceste lucruri, să facă în aşa fel ca poezia ei să arate şi să spună totodatăşi în acelaşi timp, să transmită firescul acestor compoziţii şi în cuvinte, dar şi în imaginile pe care cuvintele poemelor ei le construiesc şi le compun.
Durerea are miez şi coajă dacă o sparg pot ieşi din ea. Tristeţea e zidul pe care dacă îl urc reuşesc să scap.
Ura e un fel de apă adâncă din care
dacă mă ridic la suprafaţă
nu mai pot fi tras îndărăt.
Frica e un incendiu din care
dacă fug
nu mă păleşte…
În Poeme cu vedere la mare autoarea ne propune incursiuni cât mai adânci şi cât mai intense în intimitatea poemului, în structura fragilă pe care ea o construieşte pentru a-i arăta vulnerabilitatea la care lucrează tot timpul să i-o întărească şi să îi asigure puterea necesară pentru a se arăta în acele cuvinte care îi ajută şi îi susţin expunerea. Tot efortul autoarei se vede în aceste construcţii care propun vederi, care propun priviri de ansamblu asupra tuturor situaţiilor pe care poezia le poate face suportabile şi pe care le poate alimenta pentru a primi mai departe suporturile necesare ducerii mesajului conţinut.
Inutil să mai spun că totul este să nu te sperii
când afară nu-i nici apă şi nici vreun cer.
Deşi ai ieşit afară ca să nu stai singur, Afară-i un cuvânt singur…
Poezia scrisă de Rodica Mureşan este una care propune tot timpul o privire intensă spre ceea ce cuvintele ei vor şi pot să spună, spre acel interior pe care scrierea acestor cuvinte îl poate face suportabil şi pe care poezia îl întăreşte continuu pentru a-l ajuta să îşi poată construi şi duce la capăt mesajul şi toate încărcăturile şi înţelesurile lui. Nimic nu oboseşte din aceată poezie interiorizată şi încărcată cu imagini, totul se adună şi oferă posibilităţi de a vedea şi pentru a înţelege toate ascunderile încercate de anumite unghiuri propuse vederilor noastre.
Fă o reverenţă
şi contemplă să auzi
liniştea interioară şi înăuntrul ei
să auzi auzul, să vezi văzul din interior
apoi clipa ciocnindu-se
de pereţii transparenţi
ai liniştii
Zazen- spaţiu fără pereţi, timp fără
măsură
în plecăciune
limita apusă
întregită cu noi ritmuri
În Poem cu vedere la mare, Rodica Mureşan ne propune acest spaţiu deschis privirilor şi înţelegerilor, această terasă asigurată de acuitatea simţului de a vedea şi unde cecitatea nu îşi poate avea sau găsi înţelegere. Poemele ei sunt eliberatoare şi anihilatoare de limite, de tot ce se poate pune împotriva simţirii sau împotrivi vederii, tuturor celor ce le însoţesc în procesul înţelegerii şi a asumării a tot ce se poate adăuga unei fiinţe.
Gabriel Enache
