Cuvântul este un bun și curat păstrător al memoriei, al fiecărei zbateri a amintirii care vrea să rămână și să spună, este ochiul spălat și de sarea fiecărei lacrimi ce i-a reținut limpezimile și curățenia privirii care scotocește în pliurile fiecărui moment rămas și păstrat ca imagine în nervurile lui, este ochiul ce rămâne pentru totdeauna deschis, exact așa cum memoria nu închide vreodată ușa spre încăperile ei, spre adâncimile în care toate cuvintele care le conțin și-au făcut adăpost. În corpul cuvântului așezat într-un text fiecare mișcare a vieții rămâne definitiv memorată și astfel dusă cât mai departe, transmisă și mutată în cele mai încăpătoare locuiri ale timpului, ale timpului care rămâne definitiv și pentru totdeauna viu, în mișcare și în oricare disponibilitate a lui. Cuvântul numește și se numește, se spune odată cu fiecare așternere a lui în vecinătatea altor cuvinte sau care mai departe se adaugă și se completează crescându-și corpul dincolo de oricare limită și de oricare posibilitate a ei de a stăvili toată această permanentă urcare.
Gabriela Cristache observă și înțelege fiecare dintre aceste înfășurări, oricare dintre stările care zăgăzuiesc mersul lor și face în așa fel ca toate aceste stări să își adauge un semn distinct, un altfel de mod prin care să își disponibilizeze înțelesul punând și păstrând punctul pe cuvânt, adăugând puterii de acum ce îi stătea în fire și toată această greutate a punctului care scoate în evidență, care fandează și evită scufundarea propunând atingerea înălțimii spre care tinde fiecare alăturarare a sa. Nemurirea își crește corpul astfel și se înalță din acest reper grafic, din această pată ce poate să susțină înălțarea și fiecare dintre acele apropieri ale ființei care îi caută înțelesurile tuturor stărilor care îi însoțește și care îi amplifică discret dar fără pauză toate curgerile în albia primitoare și disponibilă să îi croiască formele care urmează să o așeze în tiparele ce îi vor întrema și îi vor definitiva conturul. Cuvântul crește astfel și se arată în stările solide, dar și în cele lichide care acceptă și care înțeleg aceste figuri și toate contorsiunile lor.
Amintirile mele desenează un loc îndepărtat în timp și spațiu…
Punctul pus astfel pe cuvânt (ne) propune o serie de înțelegeri, de ieșiri, iar toate sunt completate de evadări din acele concentricități care mențin închiderile și care astfel pot obtura accesul la acest corp al cuvântului și la privirile care înlesnesc înțelegerile lui. Această însemnare este mai departe un gest al autoarei prin care ne propune și ne impune o reverență continuă, repetată pentru a marca fiecare dintre puterile și fiecare dintre cuprinderile ce se pot așeza în toate aceste alcătuiri, și mai departe pune în ecourile care le răspândesc și le duc în alcătuirea celor pe care îi întâlnesc de-a lungul acestui parcurs, odată cu fiecare asemenea mod de a se strânge, de a se împreuna și de a deveni un tot, un firesc semn al memoriei, semn numai bun de prins și de ținut în chihlimbarul ce i-a pregătit și îi încurajează păstrarea, ținerea în această firidă a nemuririi.
Despre anumite lucruri am vrea să aflăm că au rămas neschimbate…
Gabriela Cristache înțelege corect și empatic semnificația, dar și dispoziția și disponibilitățile fiecărui cuvânt de a-și arăta și de a-și impune urmele atingerilor dintr-un text, iar mai departe de a-și adăuga așa acel punct care îi poate fi firească alcătuire sau sprijin în procesul arătării împrejurimilor sale, ale tuturor pragurilor care trebuie trecute pentru a putea să vadă și să traverseze încăperile pe care le-a deschis și care ne propun cunoașteri, înțelegeri și gânduri care se așază de acum în continuarea lor. Toate acestea sunt evadările firești și necesare oricărei persoane care simte, care vede și care poate să spună despre toate acestea, folosindu-se de cuvinte și de toată puterea lor încorporată în destinul ei, destin care se naște și se face cunoscut odată cu așezarea poveștilor ei într-un text și mai departe în apele mării ce tocmai îi adaugă sarea necesară pentru a-i completa aceste însușiri cu gust, cu gustul unic al cunoașterii care se ascunde în toate întrezăririle care de acum și de aici devin disponibile pentru cel și pentru cei care acceptă această întâlnire, acest pas discret al formării.
În viața pământească sufletul și trupul aleargă împreună, în cea de apoi sufletul așteaptă să-i fie rânduit loc. Ce răsouns vom da, ce loc merităm? Suflete triste, suflete neîmpăcate, suflete senine mari ori mici, ați ajuns, v-ați liniștit?
Punctul pe cuvânt are în corpul ei colecția de gânduri, de stări și de visuri înțelese de Gabriela Cristache pe care, mai departe, ni le-a așezat în poveștile care spun despre toate aceste împăturiri ale lor în haloul ce i l-au pus la îndemână cuvintele și toate înfățișările lor, cuvinte care s-au transformat continuu în înțelesuri, în iluminări care se împrumută autoarei și pe care mai departe (ni) le împărtășește, (ni) le face cunoscute așa, prin fiecare dintre aceste așezări ale lor în toate încăperile sufletului care și-au pus la dispoziție deschiderile, pentru ca ele să se poată pune în lumină și să devină astfel vizibile și cunoscute, să fie propuse acceptării și înțelegerilor noastre.
Gabriel Enache
