Adrian Ţuţuianu despre refuzul parlamentarilor Pro România de a gira Legea bugetului pe 2019

Date:

Senatorul Adrian Ţuţuianu a detaliat într-o conferinţă de presă motivele pentru care parlamentarii Pro România nu au participat la votul final pe Legea bugetului pe 2019. Unul dintre cele mai importante argumente a fost acela că „datele de la care s-a pornit au fost supraestimate”. Acesta a spus că este greu plauzibilă o creştere economică de 5,5%, în condiţiile în care avansul de anul trecut a fost sub 5% iar economiile principalilor parteneri din Uniunea Europeană se confruntă cu dificultăţi serioase. Adrian Ţuţuianu a prezentat apoi implicaţiile negative ale deficitului de cont curent, care a atins anul trecut nivelul record de 9,4 miliarde de euro. Un alt argument împotriva construcţiei bugetare a fost acela privind cursul de schimb euro/leu, care a fost deja depăşit, cum a fost depăşită şi ţinta de deficit, care a urcat cu 500 de milioane de euro după adoptarea amendamentului privind creşterea alocaţiilor pentru copii.
Trecând în registrul politic, senatorul Adrian Ţuţuianu a invocat respingerea, în parte, a amendamentului Pro România, prin care s-a cerut eliminarea subvenţiilor de la stat pentru partidele politice în 2019 dar şi respingerea amendamentelor propuse, pentru susţinerea unor pro-greme finanţate de România în Republica Moldova. Nu în ultimul rând acesta a vorbit despre „jocul mizerabil al partidelor politice mari, pe seama majorării alocaţiilor pentru copii” şi despre „finanţarea unor programe de sănătate puternic contestate de oameni de specialitate”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița