Restricții de circulație, polițiștii sunt pe baricade privind siguranța la meciul Chindia Târgoviște-FC Voluntari 

Date:

Astăzi, 19 mai a.c. întrucât în municipiul Târgoviște vor fi întreprinse activități circumscrise meciului de fotbal, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița vor fi prezenți la datorie, în sprijinul cetățenilor, pentru a preveni orice abatere de la normele în vigoare.

Precizăm faptul că în intervalul orar 17.00-23.00, circulația va fi restricționată astfel: pe strada Coconilor, atât dinspre Calea Domneasca, cât și dinspre strada Cornel Popa, se va permite doar accesul pietonal.

Accesul auto va fi permis doar pe strada Nicolae Dobrin, dinspre strada Justiției, DOAR pentru riverani și pentru cei care au plătit loc de parcare pt stadion.

Pe strada Justiției, se va circula doar dinspre strada Gimnaziului, în sens unic, oprirea fiind interzisă.

Pe această cale, le recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte indicațiile polițiștilor din teren și să adopte o conduită responsabilă.

De asemenea, pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite, este important să parcați autovehiculele doar în locurile special amenajate și să nu blocați calea de acces spre zona evenimentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Utilaje industriale second-hand vs. echipamente noi din China – Ce alegi în 2025?

Într-o perioadă marcată de automatizare accelerată, deficit de forță...

Ce este ‘black mass’ și cum funcționează o linie de reciclare a bateriilor?

Creșterea accelerată a cererii pentru vehicule electrice și echipamente...

Șoferi depistați sub influența alcoolului în județul Dâmbovița

Polițiștii  au oprit un autoturism condus de un tânăr...