980.000 de persoane au efectuat formalitățile de control prin punctele de frontieră, în perioada mini-vacanței de 1 Mai

Date:

În perioada mini-vacanței de 1 Mai, la nivelul Poliţiei de Frontieră au fost dispuse măsuri de fluidizare a traficului în punctele de trecere, precum și de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei de stat. Aproximativ 4.000 polițiști de frontieră au fost la datorie, zilnic, desfășurând misiuni de supraveghere şi control la frontieră. 

A fost folosită la maximum capacitatea punctelor de trecere, iar în funcţie de trafic, au fost suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire din ţară. Acolo unde situația a impus-o au fost folosite, inclusiv, echipamentele mobile de control aflate în dotarea polițiștilor de frontieră.

În perioada 28 aprilie-1 mai, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări, au efectuat formalitățile de control aproximativ 980.000 persoane, cetățeni români și străini şi peste 249.000 mijloace de transport.

Precizez faptul că, în continuare, cea mai tranzitată frontieră a fost cea cu Ungaria pe unde, în același interval de timp, au efectuat formalitățile aproximativ 241.000 persoane cu peste 97.000 de mijloace de transport, pe ambele sensuri de deplasare. Valori ridicate de trafic s-au înregistrat și în punctele aeroportuare, care au fost tranzitate de 322.000 persoane, dar și prin punctele de frontieră de la graniţa cu Bulgaria care au fost tranzitate de 134.000 de persoane și 55.000 de mijloace de transport.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă – punctele de trecere şi  „frontiera verde” – în această perioadă poliţiştii de frontieră au constatat: 

 149 infracţiuni şi 173 contravenţii săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;

 au fost ridicate bunuri în vederea confiscării, în valoare de peste 2.314.110 lei;

au fost aplicate sancțiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 101.200 lei;

 nu s-a permis intrarea în ţară a 108 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 91 cetăţeni români din diferite motive legale.

În toată această perioadă, Poliţia de Frontieră a acționat în sistem integrat alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în special pentru fluidizarea traficului de persoane și mijloace de transport în mod eficient, dar și pentru gestionarea cazurilor apărute.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Percheziție la un bărbat bănuit de nerespectarea regimului armelor și munițiilor

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase,...

Tragedie în Viforâta: Incendiu violent în miez de noapte, o persoană a fost găsită decedată

 Pompierii au fost solicitați să intervină de urgență pentru...

Atenție! Infractorii cibernetici sunt mai activi ca niciodată în această perioadă!

Se intensifică atacurile online. DNSC te avertizează: Nu te lăsa păcălit...