CS TÂRGOVIŞTE, SPECTACOL LA NAŢIONALELE DE KARATE

Date:

Prezentare de excepţie pentru sportivii Clubului Sportiv Târgovişte la ediţia din acest an a Campionatului Naţional de Karate Shito Ryu Tradiţional, pentru copii, minicadeţi, cadeţi, juniori şi seniori, găzduită de Sala Polivalentă din cadrul Complexului Olimpic Sportiv de la Izvo-rani. La capătul unor evoluţii pe măsură, karateka clubului nostru, antrenaţi de Ionuţ Munteanu, au reuşit să urce de numai puţin de 14 ori pe podiumul de premiere. Performerul de la CS Târgovişte a fost Valentin Cârlan, cu patru medalii cucerite, două de aur şi alte două de argint.
Sportivii clubului nostru care au obţinut aurul au fost: Valentin Cârlan (kumite shobu sanbon seniori – cat. 75 kg şi tradiţional seniori – cat. 67 kg), Robert Merda (kata juniori), Damian Petrescu (tradiţional cadeţi -cat. +70 kg), Răzvan Stanciu (tradiţional cadeţi – cat. 63 kg) şi Ştefania Huiu (tradiţional minicadeţi – cat. +50 kg).
Cu argint au revenit la Târgovişte Robert Merda (kata seniori), Valentin Cârlan (kumite tradiţional U21 – cat. 75 kg şi kumite shobu sanbon U21 -cat. 75 kg), Timeea Moraru (kumite shobu sanbon juniori – cat. +59 kg), Adrian Drăguş (tradiţional cadeţi -cat. +70 kg), Alexandru Munteanu (tradiţional minicadeţi – cat. + 55 kg) şi Ştefania Huiu (shobu sanbon mini-cadeţi – cat. 5- kg).
Singura medalie de bronz a delegatjei noastre, care a fost formată din 8 sportivi, ce au concurat în 16 probe, a fost cucerită de Adrian Drăguş, la kumite shobu sanbon, la categoria +70 de kilograme.
După obţinerea a numai puţin de 14 medalii, karateka clubului nostru şi-au îndeplinit obiectivele stabilite pentru Campionatul Naţional Shito Ryu Tradiţional. Iniţial, delegaţia Clubului Sportiv avea în vizor cucerirea a opt medalii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...