CAZARMA DE LA VÂRŞEŢ! ULTIMELE ZILE ALE MUNICIPALULUI ÎN SERBIA!

Date:

Vârseţ sau Vrsac este al doilea cel mai mare oraş din districtul Banatul de Sud în Voivodina şi este locul pe care echipa echipa de volei a Clubului Sportiv Municipal Târgovişte l-a ales pentru a se pregăti înainte de începutul unui nou sezon competiţional. Cele 13 jucătoare şi staff-ul tehnic al formaţiei dâm-boviţene s-au aflat aici încă de luni şi au rămas până aseară, după care vor lua drumul României pentru a-şi continua pregătirea la Sala Polivalentă.
ANTRENAMENTE SPARTANE
Exponent al şcolii de antrenori din Serbia, tehnicianul Târgoviştei este un adept declarat al antrenamentelor spartane: „Mai bine suferim acum, decât să o facem în plin sezon. Aveam nevoie de stagiul ăsta pentru a ne încărca bateriile, pentru a sta mai mult timp împreună, pe nutru a fii ceea ce ne dorim să fim”, spune Luka, omul care se declară pe jumătate român.
Şedinţele creionate de antrenorul CSM-ului sunt foarte dificile aplicate pe tehnică, dar şi individualizare. În ciuda cerinţelor staff-ului tehnic, jucătoarele reuşesc să facă faţă cu brio şi să rămână concentrate:
„Toată lumea strânge din dinţi şi trage maxim la toate exerciţiile, Aşa cum se vede şi în video. E clar că le e super greu însă absolut nimeni. Nu comentează, nu se plânge sau nu face rabat de la efort”, spun antrenorii Municipalului, care îşi laudă şi restul staff-ului: „Am venit aici să ne pregătim şi fiecare are sarcini precise pe care şi le îndeplineşte cu stoicism”, spune „principalul” prim-divizionarei dâm-boviţene.
DOUĂ ANTRENAMENTE CU TIMIŞOARA
După stagiul de pregătire din Serbia, jucătoarele Municipalului vor pleca la Timişoara, oraş aflat de 80 de kilometri distanţă de locul în care „portocala mecanică” se află acum. Aici mai au programată o altă zi de antrenamente intense, alături de viitoarea adversară din campionat, Agroland Timişoara: „Nu vor fi jocuri de verificare, ci doar o pregătire comună. Vom testa unele scheme, vom face ca un fel de meciuri şcoală, dar fără scor sau reguli. E important să ne punem la punct unele lucruri”, a dezvăluit Vlaerijan Luka.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Accident rutier în localitatea Mătăsaru, cinci persoane au fost rănite 

Polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Găești au fost sesizați...

Scandalul de la Bălteni, s-a lăsat  cu arestări

Duminică seară, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au...

Promovarea integrității în învățământul liceal și universitar

În perioada 1 aprilie - 30 aprilie 2024, ofițerii...

Alertă în aplicația InfoCons!

Combustibilul utilizat la umflarea airbagului soferului se poate degrada...