Supravegherea virozelor a început la DSP

Date:

dsp-dambovitaSezonul virozelor a început anul acesta mai devreme din cauza variaţiilor de temperatură din ultima perioadă, motiv pentru care şi specialiştii DSP Dâmboviţa au demarat monitorizarea cazurilor de infecţii acute ale căilor respiratorii, pneumonii şi gripă, procedură care se derula de obicei începând cu 1 noiembrie. Prin urmare, medicii de familie şi medicii din spitale vor raporta la DSP numărul persoanelor care s-au îmbolnăvit în această perioadă, urmând ca monitorizarea acestor afecţiuni să dureze până în primăvară. De asemenea, în curând va debuta şi campania de vaccinare antigripală. Medicii din cadrul DSP au transmis şi necesarul de doze de vaccin pentru campania de imunizare antigripală 2016-2017. Catagrafierea la vaccinul antigripal a evidenţiat un necesar de 78.000 de doze necesare, iar acum se aşteaptă răspunsul de la Ministerul Sănătăţii privind numărul vaccinurilor ce vor ajunge în judeţul Dâmboviţa şi provenienţa acestora. Ca în fiecare an, prioritate la vaccinare vor avea persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, dar şi personalul medical, categorii de persoane care sunt predispuse la gripă. Campania se va derula prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi.
Specialiştii spun că vaccinarea antigripală rămâne cea mai bună metodă de prevenire a gripei. De asemenea, se recomandă evitarea zonelor aglomerate şi igiena riguroasă, care are un rol important în prevenirea gripei. De asemenea, trebuie evitată automedicaţia, iar în cazul gripei, la primele semne de boală este recomandată prezentarea la medicul de familie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Fonduri europene de peste 150 de milioane de euro pentru legume și cartofi

 AFIR lansează o nouă sesiune de proiecte Ministerul Agriculturii și...

Ministerul Energiei: Peste 77.000 de gospodării reconectate după avariile provocate de viscol și ninsori

Ministerul Energiei a transmis o informare privind stadiul lucrărilor...

Trei persoane rănite într-un accident rutier la Vulcana-Băi

Trei persoane rănite într-un accident rutier la Vulcana-Băi Mare sperietură...