Promovăm cultura – interviu cu Sorin Liviu Damean, doctor în istorie –

Date:

sorin liviu dameanRecent, a avut loc, la Craiova, Conferinţa Internaţională Politică. Diplomaţie.Cultură.Lucrările conferinţei au fost dezbătute pe parcursul a două zile, 2-3 iunie, iar participanţii la acest eveniment au venit de pe tot cuprinsul ţării, dar şi din străinătate. În cele ce urmează veţi avea parte de o retrospectivă a ceea ce a însemnat şi cum s-a desfăşurat conferinţa. Domnul Sorin Liviu Damean, doctor în istorie la Facultatea de Ştiinţe Sociale din Craiova, a avut amabilitatea să răspundă la cele câteva întrebări despre Conferinţa Internaţională Politică. Diplomaţie. Cultură.
– Cred că, pentru început, cititorii noştri ar dor să ştie cine este Sorin Liviu Damean.
– Sunt profesor universitar dr. la Universitatea din Craiova, Decanul Facultăţii de Ştiinţe Sociale şi conducător de doctorat în domeniul Istorie. Preocupările mele de cercetare se îndreaptă spre istoria monarhiei constituţionale, elita politică a se-colului al XlX-lea, viaţa politică a României moderne, diplomaţie şi relaţii internaţionale. Rezultatele cercetărilor mele s-au concretizat în 4 cărţi de unic autor, altele 4 în calitate de coautor, 8 volume coordonate şi peste 90 de articole în reviste de specialitate. Sunt membru asociat al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, membru al Comitetului Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii – Academia Română, Filiala Craiova, vicepreşedinte al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România. Pentru activitatea de cercetare şi pentru promovarea istoriei naţionale am fost recompensat cu mai multe premii şi distincţii.
– Conferinţa Internaţională Politică. Diplomaţie. Cultură s-a desfăşurat joi, 2 iunie, şi vineri, 3 iunie, la Biblioteca Judeţeană Alexandru şi Aristia Aman şi la Centrul de Restaurare al Facultăţii de Teologie din Craiova. Care a fost atmosfera în cele două zile?
– Pe parcursul desfăşurării lucrărilor Conferinţei am putut remarca înalta ţinută ştiinţifică a comunicărilor prezentate, cu numeroase elemente de noutate şi originalitate, un schimb fructuos de puncte de vedere, un dialog antrenant şi argumentat între participanţi. Se poate spune că, timp de două zile, Craiova a devenit un centru al cercetării ştiinţifice naţionale şi internaţionale, un bun prilej pentru întărirea colaborării cu diferite instituţii academice şi de cultură. Totodată, a fost promovat dialogul inter-disciplinar şi schimbul de experienţă academică.
– Care este implicarea dumneavoastră în cadrul acestui eveniment?
Sunt unul dintre iniţiatorii şi organizatorii acestui eveniment, ajuns la cea de a treia ediţie, împreună cu Dl. Lucian Dindirică, directorul Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aris-tia Aman” şi cu secţia de Istorie şi Arheologie a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România. Împreună am reuşit să atragem participarea unor valoroşi cercetători din ţară şi străinătate, precum şi a tinerilor aflaţi la începuturile carierei academice.
– Temele au fost diverse: de la istorie antică până la probleme fundamentale ale lumii contemporane. Dumneavoastră împreună cu domnii Mihai Ghiţulescu şi Cezar Stanciu aţi discutat despre Cultul personalităţii la Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nicobe Ceauşescu, discuţie bazată pe două lansări: Gheorghe Gheorghiu-Dej.Cultul personalităţii, autoare Elis Pleşa şi Nicolae Ceauşescu – omul şi cultul, autoare Manuela Marin. Ce ne puteţi spune despre cele două lucrări lansate?
Am instituit un bun obicei în cadrul Conferinţei, acela de a organiza şi lansări de carte, apariţii recente în domeniul istoriei, dar nu numai, pentru a da prilejul unor discuţii interesante pe marginea acestor apariţii şi pentru promovarea cărţilor de istorie, din ce în ce mai puţin căutate de cititori. Ori tocmai cartea de istorie este cea care ne dezvăluie trecutul, care ne face să-l înţelegem, care ne asigură conexiunea cu prezentul şi posibilitatea de a prospecta viitorul fără teama de a repeta greşelile din trecut. Cele două lucrări sunt interesante şi oportune în egală măsură, tratând subiecte puţin studiate, precum manifestarea cultului personalităţii la cei doi lideri comunişti: Ghe-orghe Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu. Ambele lucrări se caracterizează prin rigurozitate ştiinţifică şi originalitatea interpretării, astfel că lecturarea lor este indispensabilă pentru specialiştii în domeniu şi o reală plăcere pentru cititorul neavizat, care astfel îşi formează o opinie cât mai obiectivă asupra a ceea ce a însemnat la noi comunismul şi oamenii politici care l-au reprezentat la vârf. – S-a ridicat cea de-a treia ediţie a Conferinţei Internaţionale Politică. Diplomaţie. Cultură la aşteptările lumii academice ?
Sunt convins că da. O probează ecourile pozitive în mass-media locală, impresiile plăcute şi satisfacţia împărtăşite de participanţi, promisiunile făcute pentru întâlnirea la următoarea ediţie a Conferinţei noastre. Ne-am îmbogăţit cu toţii spiritual, ne-am făcut cunoscute opiniile şi preocupările, am purtat un dialog necesar creativităţii ştiinţifice, am promovat şi încurajat interdisci-plinaritatea.
– Ce ne puteţi spune despre participanţii a acest eveniment?
Au venit din mai multe colţuri ale ţării şi din străinătate. Alături de cercetători consacraţi au fost şi tineri discipoli ai cercetării ştiinţifice, care în felul acesta au căpătat mai multă experienţă şi, de ce nu, chiar încredere în forţele proprii şi puterea lor de convingere. Remarc în mod deosebit prezenţa colegilor şi prietenilor noştri de la Salonic, Grecia, care şi de această dată ne-au încântat nu numai prin subiectele abordate, ci şi prin maniera în care şi-au susţinut comunicările.
– O parte a conferinţei s-a desfăşurat la Biblioteca Judeţeană Alexandru şi Aristia Aman. Puteţi să b spuneţi cititorilor care nu cunosc astfel de detalii, care este gradul de implicare al Bibliotecii Judeţene în acest eveniment şi care este relaţia dintre Biblioteca Judeţeană şi lumea cultural-ştiinţifică?
Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” este principala instituţie organizatoare a evenimentului, cea care a asigurat logistica pentru buna desfăşurare a lucrărilor, o gazdă primitoare şi permanent implicată în viaţa culturală şi ştiinţifică din Cetatea Băniei. Nu există zi în care să nu se desfăşoare diferite activităţi la Biblioteca „Alexandru şi Aristia Aman”, care a devenit un adevărat reper în lumea cultural-ştiinţifică din Craiova. Colaborarea dintre această instituţie şi Universitatea din Craiova este benefică promovării imaginii cercetării şi a preocupărilor ştiinţifice şi, totodată, promovării oraşului Craiova ca o adevărată capitală culturală europeană.
– Care sunt concluziile dumneavoastră după cele două zile de dezbateri?
Făcând un bilanţ, putem spune că suntem mulţumiţi de dezbaterile care au avut loc, de lucrurile interesante pe care le-am aflat, de înalta ţinută ştiinţifică a comunicărilor şi noutatea subiectelor tratate. Suntem bucuroşi că am reuşit să ne întâlnim cu colegii şi prietenii noştri în Cetatea Băniei şi că aceştia au plecat cu amintiri plăcute şi speranţa revederii. Rodul prezentărilor şi discuţiilor noastre se va concretiza prin publicarea unui nou număr al revistei Journal of Humanities, Culture and Social Sciences, care apare sub egida Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman” şi care este indexată în baze de date internaţionale, precum şi prin apariţia celui de-al IV-lea volum din seria Românii în istoria Europei. Încheiem cu speranţa revederii la cea de a patra ediţie a Conferinţei Politică. Diplomaţie. Cultură şi a unei participări cât mai numeroase. Explicaţie fotografii:
1. Prof. univ. dr. Sorin Liviu Damean
2. Asist.univ.dr. Cezar Stanciu, Universitatea Valahia din Târgovişte (foto dreapta) şi prof. univ. dr. Sorin Liviu Damean (foto stânga) – discuţie despre două lansări de carte
3. Asist.univ.dr. Cezar Stanciu, Universitatea Valahia din Târgovişte
4. Lect.univ.dr. Mihai Ghiţulescu, Facultatea de Ştiinţe Sociale din Craiova
5. Mihai Ghiţulescu, Sorin Liviu Damean şi Cezar Stanciu discută despre Cultul personalităţii la Gheo-rghe Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu
6. Asist.univ.dr. Cosmin-Ştefan Dog-aru, Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea Bucureşti
7. Conf.univ.dr. Adrian Cosmin Basarabă, Universitatea de Vest din Timişoara
8. Lect.univ.dr. Liviu Marius Ilie, Facultatea de Ştiinţe Sociale din Craiova
Interviu realizat de Andreea Cârstea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...