50 de milioane de lei, fonduri nerambursabile, pentru reabilitarea și consolidarea a cinci corpuri de clădire la Liceul Voievodul Mircea

Date:

Conform calendarului anunțat  de administrația publică locală târgovișteană, au început lucrările de reabilitare, consolidare și modernizare a Liceului Nr. 2 „Voievodul Mircea”. O investiție foarte mare, de aproape 10 milioane de euro (50 de milioane de lei) care vizează cinci din cele șapte corpuri de clădire ale unității de învățământ. Finanțarea este asigurată prin Programul de consolidare antiseismică și prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

„La Liceul Voievodul Mircea tocmai a debutat un proiect în valoare de aproape 10 milioane de lei. Este un proiect prin care cinci dintre corpurile de învățământ sunt reabilitate, cel mai mare proiect din istoria investițiilor în infrastructura educațională din municipiul Târgoviște și unul dintre cele mai mari din România care vizează o unitate de învățământ.

Sunt lucrări substanțiale prin care, spre exemplu, corpul principal va fi inclusiv consolidat antiseismic. De asemenea, se reabilitează cantina, unul dintre cămine și alte două corpuri din cadrul acestei unități de învățământ care va fi transformată integral.

Discutăm de două contracte prin care această unitate de învățământ va fi modernizată. În afara acestora, avem și un proiect de dotări care este deja în curs de implementare, astfel încât, peste un an și jumătate, când vor fi finalizate toate aceste proiecte, să avem o școală cu totul și cu totul nouă”, a precizat primarul Daniel Cristian Stan.

Odată finalizate investițiile, se așteaptă ca numărul de elevi înscriși la Liceul Nr. 2 „Voievodul Mircea” Târgoviște să crească de la 800 la 1000. Pe perioada derulării lucrărilor, cursurile se vor derula tot în incinta unității de învățământ, într-unul dintre cămine, însă în două schimburi.

Tot legat de infrastructura de Educație, Consiliul Local Municipal Târgoviște a aprobat un proiect similar cu cel de la Liceul „Voievodul Mircea” și pentru Colegiul Economic „Ion Ghica”, unde se vor investi 30 de milioane de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Autoritățile intensifică controalele în piețele din România pentru siguranța consumatorilor

În ultimele săptămâni, echipele specializate ale autorităților au desfășurat...

Universitatea „Valahia” din Târgoviște împlinește 33 de ani de tradiție și performanță academică

Universitatea „Valahia” din Târgoviște sărbătorește anul acesta 33 de...

Gala de Excelență a Județului Dâmbovița 

În cadrul celei de-a IV-a ediții a Zilelor Județului Dâmbovița,...