Adunarea generală a C.A.R. din Arhiepiscopia Târgoviştei

Date:

conferinat salvamont, carpat montana sin sportJoi, 23 ianuarie 2014, cu binecuvântarea şi participarea Înalt-preasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, conform prevederilor legale în vigoare, s-au desfăşurat, la sediul Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviştei, lucrările Adunării Generale anuale a Casei de ajutor reciproc a clerului şi salariaţilor bisericeşti din Arhiepiscopia Târgo-viştei (C.A.R.), care a avut ca obiectiv prezentarea, dezbaterea şi aprobarea raportului asupra activităţii pe anul2013.
Evenimentul a fost deschis de cuvântul preşedintelui instituţiei, care a prezentat darea de seamă pe anul 2013, apoi, s-a dat citire raportului Comisiei de Cenzori, a fost propus bugetul pentru anul 2013, după care, au avut loc alegeri pentru noua conducere a instituţiei, fiind ales, ca preşedinte, Pr. Gheorghe Valeriu, de la Parohia „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, din oraşul Găeşti, iar, ca vicepreşedinte, Pr. Daniel Bălăjel, de la Parohia „Sf. Nicolae-Androneşti” din Municipiul Târgo-vişte. După aceea, au avut loc dezbateri referitoare la optimizarea activităţii instituţiei, şi, aşa cum a ţinut să precizeze Înaltprea-sfinţia Sa, „la creşterea rolului acestei instituţii în misiunea pastorală a Bisericii noastre, prin dezvoltarea unei culturi a solidarităţii şi a susţinerii reciproce între membrii săi.
Casa de Ajutor Reciproc a clerului şi a salariaţilor bisericeşti din Arhiepiscopia Târgoviştei are în prezent 1107 membri titulari, iar, în anul 2013, a acordat împrumuturi în valoare de peste un milion şi jumătate lei.
Conform Statutului de Organizare şi Funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române, Casa de Ajutor Reciproc a clerului şi a salariaţilor bisericeşti are ca scop „acordarea de împrumuturi şi ajutoare membrilor săi, la cererea acestora, iar activitatea acesteia se desfăşoară potrivit propriului regulament” şi cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Târgoviştei.
Biroul de Presă al Arhipiscopiei
Târgoviştei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița