2024- Un an foarte bun, prin prisma investițiilor realizate, pentru administrația publică târgovișteană

Date:

Într-o ultimă conferință de presă înaintea Crăciunului, Cristian Stan, primarul Municipiului Târgoviște, a apreciat că se încheie un an foarte bun pentru administrația locală târgovișteană și, din punct de vedere politic, a exprimat recunoștința pentru votul favorabil covârșitor de la alegerile locale din iunie.

„Suntem aproape de finalul unui an foarte bun pentru administrația locală târgovișteană. A fost un an foarte dens și din punct de vedere administrativ și din punct de vedere politic iar cuvântul pe care îl adresez târgoviștenilor cu acest prilej este „recunoștință”! Recunoștință pentru încrederea pe care ne-au acordat-o , pentru parteneriatul pe care l-am avut pe parcursul acestui an. 2024 a fost un an al confirmării pentru administrația publică locală târgovișteană, în care încrederea târgoviștenilor în administrația publică locală a fost cea mai mare din România, la nivel de municipiu reședință de județ și pentru asta vrem să le mulțumim târgoviștenilor și să-i asigurăm că vom face, în continuare, tot ceea ce depinde de noi pentru a ne ridica la înălțimea așteptărilor.”

2024 este anul în care Municipiul Târgoviște a fost confirmat ca municipiul reședință de județ din România cu cea mai mare accesare de bani europeni- 380 de milioane de euro în ultimii patru ani.

A mai spus primarul Cristian Stan că mai sunt multe lucruri de făcut și a asigurat că sarcinile administrației publice pe linie de investiții nu s-au încheiat și că se va continua cel puțin în același ritm.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Bărbat din Băleni, reținut pentru violență în familie

Un bărbat de 49 de ani din comuna Băleni...

Descinderi de amploare în Dâmbovița

 Procurorii Direcției Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT)...

Un bărbat de 52 de ani rănit într-un incendiu la o anexă gospodărească

Ieri,  în jurul orei 09:20, pompierii au fost solicitați...