Stadion: Ilie Oană (Ploiești) A marcat: Daniel Florea ’87 Chindia: Căbuz – Căpuşă (Celea ’46), Piţian, Iacob, Roumpoulakou – Butean…
Lună: martie 2022
În parteneriat cu Crucea Roșie Dâmbovița, cu Ambasada României la Kiev și cu Consiliul Județean al Elevilor, Primăria Târgoviște a…
Podul este deosebit de important pentru oamenii din zonă, având în vedere că se află pe DJ 701, are o…
La propunerea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat pe 2 martie 2022, proiectul de Hotărâre privind acceptarea unei donații de teste…
În urma demersului inițiat de europarlamentarul PSD, Victor Negrescu, privind crearea unui coridor umanitar pentru refugiații din Ucraina, Comisia Europeană…
Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane implementează în prezent campania națională „Informare și cooperare în lupta împotriva traficului de persoane”. Campania…
Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au continuat sesiunile de informare a elevilor în cadrul Proiectului național pentru reducerea violenței…
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, alături de reprezentanții celorlalte instituții cu atribuții pe linie de ordine publică,…
Peste 70 de europarlamentari, care fac parte din majoritatea grupurilor politice care activează în Parlamentul European și din diferite zone…
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, propune ca masca să nu mai fie obligatorie în spațiile deschise, iar oamenii să poată merge…
Programul centrelor de transfuzii unde poate fi donat sânge pentru Ucraina a fost prelungit, în fiecare zi până la ora…
Radu Georgescu De la începutul invaziei Ucrainei de către Rusia moneda națională a avut o evoluție stabilă, în timp ce…
Deţinătorii drepturilor tv şi Liga Profesionistă de Fotbal desemnează la finalul fiecărui meci cel mai bun jucător. Iată care au…
Simona Halep se menţine pe locul 27, cu 1.832 de puncte, în clasamentul WTA dat publicităţii luni. Jaqueline Cristian a…
În urma deciziilor inițiale adoptate de Consiliul FIFA și de Comitetul Executiv al UEFA, care prevedeau adoptarea unor măsuri suplimentare,…
Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece. Iată cum arată echipa ideală a etapei…
Pentru a beneficia serviciile şi măsurile prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței…
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița transmite că, în spiritul prevederilor Legii nr. 225 din 26 iulie 2021,…
În Dâmbovița concursul va avea loc în 10 unități de învățământ liceale, care au profil tehnologic, vocațional, profesional și teoretic…
Școlile de stat și private trebuie să depună o cerere către furnizorii de gaze și curent electric pentru a beneficia…