
Stadion: Ilie Oană (Ploiești)
A marcat: Daniel Florea ’87
Chindia: Căbuz – Căpuşă (Celea ’46), Piţian, Iacob, Roumpoulakou – Butean (D. Florea ’65), Dulca, Passaglia, Popadiuc – Atanase (Jipa ’46) – Ciunciukov (Sila ’83).
Antrenor: Emil Săndoi;
UTA: Fl. Iacob – Vukcevici, Erico, Benga, Şliakov – Batha, Ubbink, Vorobjovas (Ongaro ’88) – Miculescu, Cardoso, Otele.
Antrenor Ionuţ Badea.
Cartonaşe galbene: –
Arbitri: Marcel Bîrsan – Andrei Constantinescu, Tunyogi Ferencz – Lucian Rusandu;
Observator: Adrian Vidan, Eduard Alexandru.
Chindia a câștigat cu mari emoții meciul cu UTA, din etapa 29-a, dintr-un penalty pe care Florea l-a ratat în primă fază. Arădenii au avut ocazii enorme.
Meciul a început cu o șansă a lui Cardoso, care însă a lovit prost balonul într-o situație bună. Chindia a dat replica, prin șutul lui Atanase, apoi la cealaltă poartă, Otele nu l-a putut învinge pe portar.
Ultima ocazie a primei reprize a aparținut Chindiei, însă în partea secundă, arădenii au avut ratări imense. Mai întâi, Căbuz a intervenit perfect la șutul lui Miculescu, iar șutul lui Cardoso a fost deviat de Passaglia pe lângă vinclu.
Otele a avut apoi cea mai mare ocazie a meciului. A ratat din câțiva metri, cu toată poarta în față. În minutul 85, târgoviștenii au primit un penalty, iar Daniel Florea l-a transformat cu emoții, după ce portarul apărase în primă fază.
Ultima ocazie a partidei a avut-o tot UTA, dar portarul a respins de sub transversală șutul lui Cardoso.