Un bărbat din Lunguleţu, cercetat de poliţişti

Date:

Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 13 Poliţie Rurală Titu au oprit în trafic, pentru control, pe raza oraşului Titu, un autoturism condus de un bărbat de 24 de ani, din Lunguleţu.În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că acesta avea suspendat dreptul de a şofa.În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluţie prin unitatea de parchet com-petentă.Vă reamintim că, potrivit prevederilor Codului Penal, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Trenduri optimizare SEO în 2024 – Iată la ce trebuie să fii atent!

Optimizarea pentru motoarele de căutare (SEO) continuă să fie...

De ce să optezi pentru Waltrans pentru transportul tău către Germania?

Când vine vorba de transportul internațional, alegerea operatorului potrivit...

Uscatoarele de rufe electrice: Inovatia care simplifica si eficientizeaza gospodaria moderna

In lumea agitata in care traim astazi, tehnologia joaca...

Un asistent medical a fost reținut pentru agresiune 

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște - Biroul de...