Published On: vin, iun. 29th, 2018

Tehnicianul târgovistean continuă la Pandurii BOGOI A SUNAT ADUNAREA LA TÂRGU JIU

Programată miercuri, la ora 17:00, reunirea echipei Pandurii Târgu Jiu n-a adus nicio noutate la nivelul lotului. 22 de jucători, printre care şi câţiva juniori, au participat la prima şedinţă de pregătire, însă mulţi dintre componenţii de bază se află la final de contract şi nu se ştie dacă-şi vor mai prelungi înţelegerea cu echipa gorjeană. De altfel, tânărul mijlocaş Adrian Şut a absentat de la reunire, fiind în probe la CSM Poli Iaşi, în timp ce fundaşul dreapta Robert Băjan a semnat deja cu Viitorul Constanţa.
Pandurii s-a despărţit şi de directorul sportiv Emil Dică. Acesta ar putea ajunge la nou-promo-vata în Liga 2 ACS Şirineasa, echipă susţinută de omul de afaceri gorjean Nicolae Sarcină.
Bogoi vrea cinci amicale şi aşteaptă
cel puţin şapte jucători noi la echipă
Din cauza problemelor financiare, Pandurii va efectua, la fel ca în pauza competiţională de vara trecută, cantonamentul tot pe plan local, la Târgu Jiu.
Procesul cu acţionarii, care ar putea aduce salvarea clubului de la faliment, a rămas în pronunţare, soluţia urmând a fi dată peste două săptămâni. „Va fi un stagiu centralizat, începând din 5 iulie până pe 14 iulie. Îmi doresc să jucăm cel puţin cinci partide de verificare. Factorul financiar este foarte important, sperăm ca lucrurile să intre pe făgaşul normal. Noi aşteptăm decizia instanţei, chiar dacă un pic mai greu, cred că lucrurile se vor rezolva. Am purtat discuţii cu conducerea clubului, în mare avem nevoie de şapte-opt jucători. Avem un nucleu de jucători tânăr, sunt fotbalişti buni, dar lotul trebuie completat în fiecare compartiment. Ştiţi foarte bine că Băjan a plecat la Viitorul, aşa că nu ne vom mai baza pe el”, a precizat antrenorul Adrian Bogoi, conform gorj-domino.ro.
Pandurii s-a salvat în ultima etapă de la retrogradare şi nu poate emite pretenţii de promovare nici în noul sezon, chiar dacă FRF ar putea mări numărul echipelor care vor accede în Liga1. „Campionatul va fi unul foarte interesant, pentru că au promovat echipe cu nume şi istorie fotbalistică. Am văzut că au şi bugete foarte mari, astfel că întrecerea va fi mult mai antrenantă. Vom aştepta şi decizia federaţiei să vedem câte echipe promovează. A fost un zvon că s-ar putea să promoveze patru şi una să meargă la baraj, dar vom vedea”, a afirmat Bogoi. Sursa: liga2.ro

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>