
Complexul olimpic „Sydney 2000” găzduiește în aceste zile primul stagiu de pregătire al loturilor naționale U17 de baschet 3×3 ale României, cei mai valoroși sportivi născuți 2005 urmând să se antreneze la Izvorani, în perioada 23 decembrie – 04 ianuarie, cu un staff tehnic format din antrenorii Mario Takacs-Sixt, Liviu Rotariu și Alexandru George Pădineanu, sprijiniți de kinetoterapeutul Irina Cosmina Bordeianu, și sub coordonarea antrenorilor lotului olimpic Alexandru Olteanu și Tatiana Galova și supravegherea coordonatorului Departamentului 3×3 FRB Ancuța Stoenescu.
După două zile pline de baschet petrecute în sala polivalentă din incinta Complexului Olimpic „Sydney 2000” în cadrul întrecerilor primei ediții a CN U17 3×3, cei mai valoroși sportivi născuți 2005 au rămas în baza de la Izvorani pentru a participa la primul stagiu de pregătire al loturilor naționale U17 3×3, antrenamentele
urmând să se deruleze în perioada 23 decembrie – 04 ianuarie. De altfel, întrecerile de la Izvorani, care s-au încheiat în data de 22 decembrie cu Olimpia Bucureșsti și Vlaicu Squad în rolul primelor câștigătoare ale laurilor naționali, au constituit un bun prilej pentru prima selecție de constituire a loturilor naționale U17 3×3, precum și pentru a aduna puncte importante în ierarhia mondială FIBA.
Așadar, 12 sportive și 12 sportivi au început deja antrenamentele în baza olimpica de la Izvorani cu un staff tehnic format din antrenorii Mario Takacs-Sixt, Liviu Rotariu și Alexandru George Pădineanu, sprijiniți de kinetoterapeutul Irina Cosmina Bordeianu. Aceștia își vor desfășura pregătirea unitară sub coordonarea antrenorilor lotului olimpic Alexandru Olteanu și Tatiana Galova, dar și sub supravegherea coordonatorului Departamentului 3×3 FRB Ancuța Stoenescu. Stagiul de la Izvorani se derulează în organizarea Federației Române de Baschet, cu sprijinul Comitetului Olimpic și Sportiv Român, și constuie un important punct de plecare în vederea pregătirilor pentru participarea la Campionatul European U17 de baschet 3×3 care este programat să se dispute în vara anului viitor, în perioada 5-14 august 2022.
Mai jos găsiți componentele celor două loturi naționale U17 de Baschet 3×3 ale României care se află în pregătire la Izvorani:
Lotul U17 feminin 3×3:
Delora PRICOP (CSȘ Târgoviște) Beata BARA (LT Nagy Mozes Tg. Secuiesc)
Sorina OINARU (CSȘ Alexandria)
Ioana ALBU (CSS Bega Timișoara)
Ioana DAVID (CSU Brașov)
Alexia ILEA (Crișul Oradea)
Anna PAPP (Crișul Oradea)
Alice DUȚă (CSS 4 Champions București)
Paula VERESEZAN (CSS Bega Timișoara)
Maria LUPU (Sportul Studentesc București)
Casiana SPINEANU (CSM Tg. Jiu) Andreea MOROIU (Olimpia București)
Lotul U17 masculin 3×3:
Lehel SZABO (ACS KSE Tg. Secuiesc) Arthur LENART (ACS KSE Tg.
Secuiesc)
Albert BUZATU (CSS Craiova)
Tiberius NICOLAE (Gladiatorii București)
David GASCA (ACS Baschet Team Giurgiu)
Codrin RADETSKI (ABC Leii București) Serban PUȘCASU (ABC Leii București) Leonard MARINESCU (CSȘ Craiova) Horia PARNIA (CSȘ Târgoviște)
David ANGHEL (CN Aurel Vlaicu București)
Andrei C Ă LINTARU (ABC Athletic Constanța)
Mihai CĂLINTARU (ABC Athletic Constanța)
Andrei CRISTEA (CSU Știința București) * accidentat