Psihologia politică şi apărarea socială (XXXVIII)

dr. Gustave Le Bon
Cauza principală a debandadei din marină, de la Imprimeria Naţională şi din aproape toate întreprinderile de stat este cea deja menţionată.
Tot ceea ce este controlat de stat este inevitabil funcţionarizat, adică răspunderea, împărţită între mii de funcţionari, este aşa de diluată încât nimeni nu răspunde concret de ceea ce se întâmplă. Funcţionarii, repartizaţi în diferite birouri, nu au niciun fel de iniţiativă, se duşmănesc cu ferocitate şi nu sunt dirijaţi de nici-un interes comun. Chiuirasa comandată de un birou nu se potriveşte cu coca navei comandată de un alt birou. Cum am putea să-i vindecăm pe funcţionari de acest viciu de comportament şi gândire? Aceiaşi oameni, mutaţi într-o întreprindere particulară unde răspunderea este efectivă, vor avea un alt comportament.
Flotele maritime din străinătate au prosperat continuu deoarece s-a recurs din ce în ce mai mult la sectorul privat, în timp ce noi recurgem tot mai mult la comenzi adresate statului. Acesta este secretul superiorităţii lor şi a decăderii noastre. Celelalte naţiuni vor decădea tot mai mult dacă se vor lăsa acaparate de credinţa în etatism.
Adevăratl rol al unei conduceri este de a servi de arbitru între partidele politice, de a veghea la asigurarea securităţii cetăţenilor, în interiorul graniţelor, cu ajutorul poliţiei şi în afară, cu ajutorul armatei.
Desigur, sunt adevăruri foarte banale, dar foarte puţin răspândite şi respectate. Să sperăm că o lentă evoluţie socială ne va elibera de tirania etatismului, dar să nu ne bazăm prea mult pe aceasta. Pe hârtie este foarte uşor să modifici legile unei naţiuni, dar nu la fel de uşor se poate face când este vorba de mentalitatea ei.
Capitolul V Factorii psihologici ai războaielor
în ciuda progreselor înregistrate de civilizaţiile umane şi în ciuda discursurilor unor filozofi, războiul nu a încetat niciodată să fie una dintre principalele activităţi ale oamenilor. Este îndoielnic că descoperirile ştiinţei va face ca războaiele să fie din ce în ce mai rare. Dimpotrivă, avem certitudinea că datorită descoperirilor ştiinţifice, războaiele vor fi tot mai distrugătoare, provocând tot mai mari pierderi de vieţi omeneşti. Chiar dacă ne ducem înapoi, în timp, pe vremea marilor dezastre provocate de Gengis Han şi Atilla, cu greu putem găsi un moment din istorie în care foarte mulţi oameni au rămas morţi, pe câmpurile de luptă, ca în secolul electricităţii şi al motoarelor cu aburi.
Când un astfel de fenomem social, cum este războiul, se manifestă cu o aşa de mare persistenţă şi regularitate, trebuie să acceptăm că el este expresia unor necesităţi imperioase. Să protestezi împotriva fatalităţii războiului este la fel de inutil ca atunci când vrei să te opui bătrâneţii sau morţii. De altfel, războaiele popoarelor au fost izvorul celor mai importante progrese. Fără recurgerea la lupte, primii oameni nu ar fi ieşit din starea de barbarie şi nu ar fi fost capabili să pună temeliile magnificelor imperii unde au apărut artele, ştiinţele şi industria. Nu a existat nicio mare civilizaţie ai cărei întemeietori să nu fi fost războinici. Ce popor paşnic a jucat un rol de seamă în istoria omenirii?
Dar nu este momentul să analizăm avantajele sau dezavantajele războaielor pe care periodic le declanşează naţiunile. Ne vom limita doar la constatarea că războaiele există şi vom căuta să descoperim cauzele psihologice care duc la declanşarea lor.
Aceste cauze sunt diferite. Prima cauză este instinctul natural de supravieţuire care, pe toată scara evoluţiei, îi determină pe cei puternici să-i distrugă pe cei slabi. Desigur, gradul de civilizaţie a mai atenuat din puterea de manifestare a acestui instinct, dar ceea ce nu a putut atenua civilizaţia, este antipatia profundă ce provoacă între rase diferenţieri de mentalitate, diferenţieri ce le determină să aibă concepţii despre viaţă foarte diferite şi, în consecinţă, comportamente diferite.
Majoritatea războaielor au fost provocate de aceste deosebiri de mentalitate. Toate marile războaie ale omenirii: de cucerire, dinastice, religioase, de propagandă, cel mai adesea nu au fost decât războaie provocate de diferenţieri de mentalitate de rasă. Războiul dintre perşi şi asirieni care, pentru prima dată, a făcut să treacă imperiul lumii semiţilor, în stăpânirea arienilor, a fost un război al raselor. Tot război dintre rase a fost cel dintre greci şi asiatici, dintre romani şi barbari, dintre japonezi şi ruşi. Chiar şi unele războaie din Evul Mediu au fost tot războaie dintre rase. Ce au fost, cu adevărat, acestea din urmă decât tot o luptă dintre rase ce apărau individualismul şi libertatea de gândire, împotriva celor ce vroiau să impună autocraţia politică şi religioasă cu toate formele lor de manifestaare: principiul autorităţii, tradiţia şi formalismul latine.
Să consideri aceste războaie doar ca unică expresie dintre rivalităţile dintre regi, ar însemna să ai o abordare foarte limitată a istorie. Regii, ce nu reprezentau idealul, pasiunile şi visele popoarelor lor, nu au existat prea mult timp.
Putem crede că progeresele civilizaţiei şi frecvenţa raporturilor ce unesc popoarele, ar putea atenua antipatiile de origine psihologică ce separă rasele? Fapte cu efect pozitiv ne permit să dăm un răspuns.
într-o perioadă încă apropiată de vremurile noastre, când comunicaţiile erau rare, greoaie, iar cunoaşterea limbilor străine nu prea era răspândită, diferenţele psihologice, ce duceau la diversificarea raselor, rămâneau aproape de neobservat, ascunse de stratul superficial al unei civilizaţiianaloage în staturile sociale luminate ale Europei.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Pacienţii nu trebuie să fie plimbaţi între spitale

Săptămâna trecută, ministrul Sănătăţii şi secretarul de stat din MAI, Raed Arafat au făcut apel la managerii spitalelor din subordinea Ministerului Sănătăţii pentru o mai bună coordonare şi o reacţie rapidă în cazul transferului inter-clinic al pacienţilor critici. Ministrul Sănătăţii s-a întâlnit cu reprezentanţii Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, cei […]