Psihologia politică şi apărarea socială (XLI)

dr. Gustave Le Bon
Toată lumea ştie foarte bine că, din clipa încare o mare naţiune va da dovadă de inferioritate, chiar de moment, în ceea ce priveşte puterea sa militară, imediat va fi prădată şi jefuită de vecinii mai puternici decât ea. Am avut dovada că avem dreptate, referitor le ceea ce spunem, în ajunul bătăliei de la Mukden, al cărui rezultat final a anulat pentru mult timp puterea militară a aliatului nostru, Rusia. După înfrângerea aliatului nostru, imediat Germania ne-a căutat cel mai mic nod în papură, în speranţa că-i vom declara război, deoarece nu avea curajul să ne atace direct, de teamă să nu sară Europa pe ea. Foarte multele telegrame diplomatice sunt dovada obrăzniciei cu care am fost trataţi, în speranţa că până la urmă ne vor ceda nervii şi-i vom da Germaniei motiv să intre în război cu noi. Dacă împăratul german a renunţat definitiv la războiul cu noi, aceasta a fost din cauza faptul că englezii i-au atras atenţia să stea potolit, în caz contrar – şi cu asta au băgat frica în el – ca represalii, dacă vor intra pe teritoriul francez, îi vor bombarda toate porturile.
Din acest incident diplomatic, naţiunile au învăţat ceva. Drept urmare, au trecut imediat la înarmarea masivă. Acesta a fost şi motivul pentru care naţiunile au crescut impozitele, în felul acesta urmărind să facă faţă la cursa înarmărilor, cursă ce a provocat criza politică de pe urma căreia suferă foarte mult Anglia, obligată să cheltuiască mai mult de un miliard, pe an, pentru marina militară. Până vor ajunge să se confrunte, pe câmpul de luptă, folosind tunurile, deci până la acel moment, deocamdată, naţiunile se luptă între ele cheltuind milione, tot mai multe milioane.
Al doilea inconvenient, provocat de război, este pierderea de vieţi omeneşti, a cărei consecinţă se va simţi în timp, un timp oarecum îndepărtat. Bătăliile susţinute de Napoleon au costat viaţa a trei milioane de bărbaţi. Dar, ţinând cont de faptul că războaiele napoleoniene au dat de lucru popoarelor timp de douăzeci de ani, au creat legenda gloriei unei rase, cea franceză, că au satisfăcut instinctul de distrugere care este cel mai puternic dintre toate instinctele pe care le are natura umană, putem privi hecatomba provocată de armatele napoleoniene şi a celorlalte naţiuni, cu oarecare resemnare. Singurul rezultat, cu adevărat supărător, ce trebuie luat în serios, este faptul că aceste războaie au provocat moartea violentă a milioane de bărbaţi, încât au afectat elemente virile cele mai robuste ale fiecărei naţiuni, reducând ritmul viitor de creştere al populaţiei, ceea ce o expune la riscul de o deveni vulnerabilă. Această consecinţă nu este, cu adevărat, de temut decât pentru popoarele ce stau pe loc în ceea ce priveşte naşterile.
Arătând ce şi cât a costat războiul pe oameni, statisticienii se reped să ne arate şi ce a adus războiul omenirii. Este una din faţetele problemei pe care nu trebuie s-o neglijăm.
Printre avantajele pe care le prezinte războiul, să menţionăm, în primul rând, apariţia identităţii şi unităţii naţionale. Datorită războiului se consolidează identitatea şi unitatea naţională. Or, fără identitate şi unitate naţională, un popor nu poate fi civilizat.
Războiul, în caz unei victorii, întăreşte identitatea şi unitatea naţională a unui popor, iar în cazul unei înfrângeri, reuşeşte să crească considerabil forţa identităţii şi unităţii poporului respectiv. Se spune că înfrângerea de la Iena a fost un dezastru pentru Germania. Nimic mai neadevărat, deoarece fără acest aşa-zis dezastru, realizarea unităţii şi puterii imperiului german, pentru a deveni ceva concret, poate că ar fi trebuit să mai aştepte câteva secole. Dacă analizăm evenimentul în perspectivă îndepărtată, putem spune că pentru Franţa, nu pentru Germania, Iena a fost un dezastru.
Neluând în calcul influenţele indirecte ale luptelor dintre rase, putem spune că aceste devin foarte repede, foarte apreciate, importanţa fiindu-le cunoscută. Ultimele războaie au determinat Europa să se mobilizeze. Care a fost rezultatul acestei mobilizări? Ruinarea finanţelor, vor spune statiscienii; o descoperire, la modul seris, a caracterului popoarelor, vor zice psihologii, adresându-se cinstitelor feţe de funcţionari. Fără sistemul militar al încorporării obligatorii, căruia i se supune populaţia masculină a Europei de azi, anarhismul, socialismul şi toate orientările politice ce urmăresc descompunerea civilizaţiei moderne ar fi progresat cu paşi de uriaş. Vechile fundamente religioase pe care s-au ridicat societăţile moderne, sunt acum în ruină, iar noi nu am găsit nimic să punem în locul lor. Regimul militar a fost cel care ne-a învăţat să avem răbdare, să fim tari, el este cel care ne-a insuflat starea de spirit necesară pentru a ne sacrfica şi tot el este cel care ne-a determinat să edificăm un fel de ideal de moment. Doar prin regimul militar s-a putut lupta cu egoismul şi moliciunea ce cuprindea popoarele. încorporarea este un greu preţ pe care-l plătim, amintind de cel mai dure perioade ale supunerii antice, dar a fost un preţ fără de care societăţile europene ar fi căzut repede pradă elementelor barbare ce se nasc în interiorul fiecăreia dintre ele. Zeii vremurilor de demult costau mai puţin scump, desigur, dar puterea stăpânirii lor a dispărut pe veci.
Această influenţă morală a armatei asupra caracterului unui popor are o importanţă despre care puţin s-a vorbit. Mareşalul Moltke a pus-o în evidenţă în Memoriile sale, printr-un pasage asupra căruia ar trebui să ne aplecăm cu mai multă atenţie, pentru a medita.
„Pentru scurt timp, spune el, tinerii suportă efectele binefăcătoare ale influenţei exercitată de şcoală asupra lor. Din fericire, la noi, din clipa în care încetează instruirea individuală, atunci începe aducaţia propriu-zisă, şi nicio naţiune nu a primit, în ansamblul ei, o educaţie comparabilă cu a noastră, pe care o primim pe toată perioadei de executare a serviciului militar. Se spune că învăţătorii sunt cei cere se află în spatele victoriilor noastre militare. Dar învăţătura şi educaţia pe care ne-o dă şcoala nu este de ajuns pentru a creşte un om încât acesta să ajungă la un asemenea nivel moral care să-l pregătească să-şi dea viaţa pentru o idee, pentru îndeplinirea datorie pe care o are faţă de onoare şi patrie. Spre această ţintă tinde orice educaţie de care are parte omul. Nu învăţătorul este adevăratul educator, ci stagiul militar este cel care a câştigat toate bătăliile noastre, stagiul militar este cel care, timp de şaisprezece ani, a oferit generaţiilor noastre antrenamentul corporal şi spiritual de care au avut nevoie, el este cel care i-a obişnuit să fie ordonaţi, punctuali, i-a obişnuit cu probitatea, supunerea, dragostea de patri, energia virilă”.
Regimul militar nu este folositor doar la modelarea superioară a caracterului uman. Regimului militar i se datorează, în principal, cele mai mari progrese ale industriei moderne, mai ales în ceea ce priveşte prelucrarea metalelor. Cercetările efectuate pentru perfecţionarea armelor au dus industria la un nivel al preciziei ştiinţifice şi la o îndrăzneală de a descoperii, pe care nu le avea acum cincizeci de ani. De asemenea, necesităţile strategice au determinat extinderea reţelei de cale ferată şi au fost la originea majorităţii perfecţionărilor în arta de a construi nave şi de-a le conduce.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei "Crizantema de Aur", ediţia a 51-a, 2018, cu tema "Romanţa ne uneşte"

În perioada 18-20 octombrie 2018 se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO şi sub egida Anului European al Patrimoniului Cultural, cea de-a 51-a ediţie a Festivalului Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de aur”. Marele eveniment muzical naţional, având în acest […]