Psihologia Politică şi Apărarea Socială (CLXVI)

de Gustave Le Bon_
Pe de altă parte nu ar trebui să ne mire prea mult. Studiind recent originile marilor progrese ce au modificat condiţiile de trai ale oamenilor, ce au făcut din muncitorul modern egalul omului bogat de pe vremuri, domnul d’Avenel a demonstrat încă o dată că aceste progrese nu au fost niciodată rezultatul activităţii colective, ci al eforturilor individuale.
„Acest liber joc al celor din urmă a realizat ceea ce nici caritatea creştină ce este o formă de ieri a socialismului, nici socialismul modern ce este expresia de azi a carităţii obligatorii nu a putut şi nici nu va putea să realizeze deoarece toate progresele viitoare vor fi rezultatul efortului liber individual, nefiind în realitate rezultatul atitudinii colective de bunătate, chiar dacă aceasta va fi transformată în sistem social legalizat. Bunătatea, ca formă de comportament social, poate fi foarte mult de folos pentru ameliorarea morală a celor ce o practică ca o îndatorire, fiind foarte puţin de folos pentru uşurarea existenţei celor ce o cer ca un drept al lor. Bunătatea serveşte doar la crearea comportamentului virtuos pentru unii, dar nu crează condiţiile sociale necesare pentru ca toţi să trăiască în bogăţie. Din punct de vedere economic binefăcătorii efectivi ai omenirii nu sunt cei ce organizează acţiuni ce au la bază bunătatea, ci cei care crează locuri de muncă”.
Eforturile noastre de a schimba legile ineluctabile ale naturii, cum ar fi impunerea egalităţii pentru toţi oamenii, tocmai acolo unde natura, prin legile ei, a impus inegalitatea, reprezintă tentative periculoase pentru toţi ca în situaţia în care un şef de uzină vrea să nu respecte legii fizicii şi ale mecanicii. Foarte repede ruinarea uzinii îi va demonstra existenţa pericolului ce decurge din incercarea sa de a ignora legile naturii.


Este foarte inutil să aflăm care vor fi regulile morale după care se va conduce societăţile umane ale viitorului. Cel mai bine este să le studiem pe cele prezente de care ne folosim pentru a trăi, să găsim mijloacele pentru a le face să reziste în timp, reuşind astfel să facem faţă creşterii anarhiei.
Principiile după care se poate conduce un popor nu trebuie neapărat să fie numeroase, mai ales dacă sunt de nezdruncinat şi au caracter universal.
Mai clar, eforturile noastre trebuie să se concentreze asupra apărării noţiunii de patrie ceea ce implică o organizare morală a societăţii. în Franţa, noţiunea de patrie este foarte mult săpată de majoritatea sectelor politice de orientare socialistă care şi-au dat foarte bine seama că această idee, bază a edificiului social, din clipa în care va fi distrusă definitiv, construcţia socială a unui Stat se va prăbuşi dintr-o singură lovitură, afectând şi dezvoltarea economiei ţării respective.
Din noţiunea fundamentală de patrie decurg şi alte aspecte: niciun popor nu poate exista fără armată, fără ierarhie socială, fără respectarea autorităţii, fără o disciplinare a mentalităţii. Aceste elemente esenţiale pentru existenţa unei patri nu sunt negate de niciun partid cu excepţia revoluţionarilor, deorece toate partidele cu o gândire echilibrată aspiră obligatoriu la existenţa în timp a patriei pe teritoriul căreia trăiesc.
Iubirea de patrie formează adevărata bază socială capabilă să menţină intactă puterea unui popor. Patria este simbolul moştenirii ereditare a întregii noastre existenţe ancestrale. Neputând exista fără această moştenire, noi trebuie să trăim şi pentru ea. Numai folosindu-se de cultul patriei autorii recentei Revoluţii turce au reuşit să cucerească sufletul conaţionalilor
lor.
„Orice om ce are suflet şi conştiinţă, se spunea într-una din proclamaţiile lor, ştie că patria este lucrul cel mai scump, mai scump decât mama, decât tata, într-un cuvânt, decât orice pe lume”.
Din nefericire, cultul patriei ce a dus pe vremuri la impunerea puterii Romei, ce a contribuit în zilele noastre la rapida prosperitate a germanilor, este în Franţa de acum tot mai puţin apărat. în Germania ca şi în America, cultul patriei este dezvoltat şi susţinut de universităţi, la secţiile de filologie, dar şi de cadrele didactice

ce-l răspândesc în rândul oamenilor. în Franţa, ne mai putem baza pe aceaşi categorie de apărători ai cultului patriei care să-l propagă în rândul tinerilor şi al copiilor? Mă îndoiesc că se mai poate.
Domnul Bougle a remarcat recent că recent că ceea ce înţeleg cel mai bine „tinerii”, ceea cei emoţionează şi atrage cel mai mult în doctrina socialistă este „herveismul”. Se ştie cu câtă vigoare herveismul a fost respins de către germani, la ultimul Congres al socialismului internaţional. Dar o astfel de reacţi nu le-a deschis deloc mintea profesorilor noştri.
Dacă această mentalitate se perpetuează, dacă institutorii aderă progresiv la sindicatele ce propovăduiesc ura de patrie, încercând să impună internaţionalismul, care răspândesc ura faţă de armată, ce să mai aşteptăm de la generaţiile formate de astfel de cadre didactice? Când oamenii ajung să-şi renege propria patria şi se revoltă împotriva legilor, pe ce se mai poate sprijini o societate pentru a putea să continue să trăiască?
Desigur, sunt adevăruri evidente şi nu trebuie să obosim să le tot spunem de fiecare dată când este nevoie. Socialiştii au înţeles efectul pe care-l poate avea asupra maselor repetarea teoriilor lor şi vociferarea pe care o fac împotriva capitalului şi a actualei organizari sociale, reuşind până la urmă să-i convingă pe oameni că au dreptate. Un adevăr le intră profund oamenilor în suflet doar după ce este repetat de nenumărate ori. Dacă apărătorii actualei societăţi ar fi fost animaţi de puternica credinţă că ce spun este adevărat şi ar fi răspândit teoriile lor cu mai multă patimă, revoluţionarii ar fi fost repede învinşi.
Am ajuns să trăim vremuri când este decisiv ca fiecare dintre noi ar trebui să devină un apostol care să apere edificiul social împotriva barbariei disctructive a sectarilor. în caz contrar, triumful acestora va duce repede la ruinarea generală, la războaie civile şi la invazii. Să aperi patria, să combaţi anarhia a devenit o îndatorire de la care nimeni nu trebuie să se sustragă.
Legile morale derivate din noţiunea de patrie sunt de ajuns pentru a constitui armătura socială a unui popor. Forţa acestor legi depinde doar de felul cum acţionează asupra sufletelor. Dacă sunt susţinute doar de coduri, legile morale sunt slabe ca impact.
Nici constituţiile, nici flotele militare nu pot forma cadrul necesar pentru realizarea coeziunii unei naţiuni şi nici nu-i pot menţine grandoarea. Adevărata forţă a unei naţiuni stă în idealul care o însufleţeşte. Idealul este acea forţă invizibilă ce crează lucruri şi fapte vizibile, ce conduce sufletele. Unui popor îi trebuie secole pentru a concepe un ideal, dar din clipa în care renunţă la el, se reîntoarce la starea de barbarie.


Degradarea generală a caracterelor este semnul cel mai simptomatic că ne paşte decadenţa.
Foarte mulţi sunt cei care nu mai au energia necesară pentru a reacţiona, aspect vizibil mai ales în rândul elitelor, tocmai acum când avem cel mai mult nevoie de ele. Atât la marii maeştri ai gândirii, aflaţi în fruntea naţiunii, cât şi la micii şefi ce decid detaliile, nehotărârea şi moleşeala au devenit dominante.
Fanaticii revoluţionari ce-şi extrag energia de care au nevoie din chiar propriul lor fanatism au devenit de temut. în faţa unei voinţe puternice, orice voinţă slabă se înclină.
Dar aceşti agitatori nu sunt încă atât de periculoşi pe cât ar putea să devină, deoarece tradiţiile sociale, create de un întreg trecut, mai pot cât de cât să susţină edificiul social pe care-l sapă zilnic. în umbra mormintelor se găsesc adevăraţii noştri maeştri. Astfel spus, fanatismul celor viii se izbe1te de dictatura morţilor ce se ridică împotriva lor.
Se pare că în prezent doar morţii mai au energia de a riposta în locul nostru, dar nu ne vor putea ajuta mereu, deoarece puterea trecutul se menţine vie doar dacă prezentul îi oferă un sprijin constant.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali. Deasemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehoredactarea cotidianului „Dâm-boviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

CRUCEA ROŞIE DÂMBOVIJA OFERĂ PACHETE ALIMENTARE PERSOANELOR IZOLATE DIN LOCALITĂŢILE CORBII MARI Şl COJESCA

Crucea Roşie Dâmboviţa este la datorie în plină criză COVID-19 şi vine în sprijinul persoanele vulnerabile din judeţ. Filiala de Cruce Roşie Dâmboviţa des-faşoară mai multe activitaţi umanitare menite sa vină în sprijinul autorităţilor locale şi a persoanelor aflate în izo-lare.Concret, în cursul zilei de vineri,27 martie 2020, Crucea Roşie […]