Psihologia Politică şi Apărarea Socială (CLV)

de Gustave Le Bon_
Faimoasa cumpărare de către Stat a Companiei Vestului, ce a avut loc în ciuda opoziţiei aproape unanime a camerelor de comerţ ar fi trebuit, după cum ne asigurau promotorii acestei acţiuni, să ducă la apariţia unei ere de prosperitate, dar în realitate a creat o nouă gaură în bugetul Statului. Domnul Doumer a demonstrat că deficitul acestei demers a fost de 31 de milioane de franci, în 1909, iar în 1910 va fi de 50 de milioane de franci. De altfel, este o lege generală a tuturor exploatărilor private trecute sub controlul Statului de care trebuie să se ţină cont, ale cărei efecte le-am analizat deja: din momentul în care intervine controlul Statului, angajaţii nu mai au nicio responsabilitate, aceasta revenind Statului ce a preluat firma, astfel încât apare starea de indiferenţă totală a angajaţilor faţă de o bună gestionare a firmei, etc.
în consecinţă, pierderile financiare provocate de teoreticienii ce cred cu tărie în himerele lor, cresc pe zi ce trece. Cumpărarea Companiei Vestului de către Stat, prin consecinţele păguboase sub aspect financiar a demonstrat încă o dată rolul funest jucat de aceştia. Sperând că va avea linişte din partea grupului colectiviştilor, fără ca cineva să se aleagă cu vreun beneficiu oarecare de pe urma acestei cumpărări, Statul s-a ales în schimb cu o nouă povară pentru buget de 50 de milioane de franci pe an, povară ce va reprezenta, în următorii zece ani, conform calculelor domnului senator Boudenoot, o pierdere totală de un miliard de franci.
Dar nu avem de a face decât cu un modest început. Sub influenţa ideilor ce au început să devină preponderente, Parlamentul va ajunge să creeze un deficit nu cât o gaură, ci cât o ditamai groapă.
Dar să nu mai vorbim despre legile de pe lista reformelor propuse de socialişti ce nu sunt încă promulgate, cum ar fi monopolul de Stat asupra învăţământului ce ar duce, conform celor mai optimiste calcule la o cheltuială anuală ce ar depăşi 150 de milioane de franci.
Pentru trecerea la reforma învăţământul s-au pus mari speranţe în folosirea unei părţi din faimosul miliard al congragaţiilor, fără ca nimeni să-şi dea seama că, în prezent, din această gigantică spoliere nu a mai rămas mare lucru, cu excepţia unei sume ce a ajuns în buzunarele oamenilor legii implicaţi în legalizarea acestui jaf.
Din clipa în care am luat-o pe calea expropierilor autocratice, nimic nu-i va mai putea opri pe socialişti. Se vede clar că nimic nu-i va putea opri să-şi impună punctul de vedere. Numeroase legi promulgate pe motiv de necesitate umanitară sunt de fapt adevărate legi de expropriere. Niciun jurist nu va spune altceva decât că este umană legea ce obligă Compania căilor ferate care deja acoirdă pensii mari angajaţilor – de exemplu, mecanicii de locomotivă încasează pe an un total de 2.400 de franci, sub formă de pensie – să mărească şi mai mult pensia. Creşterea anuală a cheltuielilor pentru achitarea pensiilor este de 10 milioane de franci. Deci, anual acţionarii Companiei căilor ferate sunt jupuiţi cu 10 milioane.
Pentru a obţine promulgarea acestor legi ale exproprierii sindicatele nu au decât să ameninţe cu declanşarea grevelor, iar Parlamentul, ca de fiecare dată, va ceda. Este clar că trebuie să dai dovadă de o mare doza de naivitate pentru a crede că Parlamentul este în stare să asigure apărarea socială a tuturor cetăţenilor.
Agajaţii Companiei căilor ferate, văzând cu câtă uşurinţă le sunt satisfăcute cererile, intenţionează să se întrunească din nou pentru a elabora un

alt proiect de lege pentru a obţine, prin folosirea ameninţării cu greva, o nouă creştere a salariilor. Coform propriei lor estimării, această nouă creştere de salariu ar necesita o sumă de 80 de milioane de franci, pe ansamblu. După cum s-au exprimat public, această nouă lege ar însemna „să dai o lovitură zdravănă casei de bani capitaliste”.
Este interesant să vedem cât va costa Companiile noile exproprieri. Să analizăm pe cea mai importantă dintre ele, despre care se spune că a fost cel mai inteligent administrată, Compania Paris-Lyon-Méditerranée. Partea sa de contribuţie se ridică la suma de anuală de 25 de milioane de franci. Împărţind această sumă la opt sute de mii de acţiuni ale Companiei, constatăm că valoarea unei acţiuni se ridică la 31 de franci şi 25 de centime.
Acţionarul, în loc să încaseze ca până acum 56 de franci, va încasa doar 24 de franci şi 75 de cenţi, adică cu mult mai puţin decât jumătate din vechiul său profit anual. Deci va fi inutil să ne bazăm pe garanţia Statului deoarece va expira, pentru aceată Companie, în anul 1914.
Desigur, socialiştii se vor bucura de pierderea pe care o va suporta acţiona-riatul, uitând că acesta este format uneori din foşti muncitori şi mici funcţionari ce au pus bani de o parte pentru a avea cu ce cupăra câteva acţiuni.
Ce bine ar fi ca aceşti acţionari să ştie cum să-şi apere interesele. Ce bine ar fi ca aceştia să aibă destul de multă iniţiativă pentru a provoca, când va fi nevoie, un val de opinie în favoarea lor, de a organiza întruniri publice şi mai ales să găsească deputaţi destul de influenţi pentru a le proteja micile lor venituri ce vor fi în curând atât de inevitabil ameninţate.
Dacă toate aceste ameninţări cu ruinarea ar scoate burghezia din starea ei de apatie, atunci ar trebui să binecuvântăm acest moment.


Actele noastre vizibile sunt de cele mai multe ori consecinţa acţiunii forţelor sociale invizibile care ne pun în mişcare. De regulă, nu ajungem să ştim care sunt aceste forţe decât în momentul în care suportăm efectele lor. Ele provoacă nu doar concretizarea actelor noastre, dar şi raţiunea pe care o concepem după declanşarea actului pentru a-l putea explica şi argumenta.
Această lege se aplică doar celor care nu au decât convingeri de ordin sentimental. Legea se aplică şi politicienilor deoarece majoritatea dintre ei nu prea au alt tip de convingeri.
Motivaţiile folosite de ei pentru a justifica comportamentul lor se deosebesc, în general, foarte mult de motivaţiile care i-au determinat să acţioneze. Acestea din urmă rămân necunoscute deoarece apar în zona obscură a inconştientului.
Principiile după care se ghidează savanţii unei generaţii nu sunt niciodată prea multe. Acelaşi lucru este valabil şi pentru politicienii unei epoci.
Cercetând factorii ce au determinat faptele guvernanţilor noştri timp de treizeci de ani, se disting trei ce au dominat, chiar dacă nu au fost niciodată recunoscuţi public de politicieni: 1. electoratul le provoacă o mare teamă; 2. credinţa că, pentru a fi pe placul electoratului, trebuie să persecute cu tărie minorităţile chiar dacă acestea alcătuiesc grupe mari de cetăţeni; 3. influenţa pe care doctrinele colectiviste o pot avea asupra electoratului.
Acum, să demonstrăm prin exemple clare cum acţionează aceşti trei factori.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali. Deasemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehoredactarea cotidianului „Dâmboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Serviciul Comunicare. Relaţii Publice şi Mlass-Mledia Declaraţia unică se depune până la data de 25 mai 2020

A_RPC 132/24.02.2020 Agenţia Naţională de Administrare Fiscală informează contribuabilii că termenul de depunere a Declaraţiei unice este 25 mai 2020. Acest formular se utilizează atât pentru declararea impozitului pe veniturile realizate şi a contribuţiilor sociale datorate pentru anul 2019, cât şi pentru estimarea obligaţiilor datorate pentru anul 2020. Declaraţia unică […]