Lumea, condusă de bolnavi (27)

Pierre Accoce
şi dr. Pierre Rentchnick_
5
Lyndon Johnson – Richard Nixon
Culoarele puterii se aseamănă cu un caravanserail şi cu o sală de jocuri de noroc. în jurul unui şef de Stat mişună tot felul de lingăi cu părul alb şi faţa brăzdată de riduri, printre aceştia stre-curându-se cu abilitate tot delul se scutieri ai preşedintelui, nerăbdători nu numai să iasă în evidenţă, dar să şi scoată maximum de profit personal. Totuşi, să nu-i uităm nici pe oportuniştii care azi se gudură la picioarele şefului Statului, iar mâine, după cum bate vântul interesului politic şi economic, sunt gata, fără să clipească, să-l înjunghie pe la spate. Această curte a şefului Statului, în permanentă mişcare şi schimbare, este plină de tot felul de păsări de pradă ce se înghesuie să ciugulească tot ce le iese în cale, fiind în acelai timp conştiente de riscurile pe care le au de înfruntat, neuitând nicio clipă că oricând fiecare pasăre pe glsul ei piere. Nicodată şeful Statului nu poate fi sigur pe niciunul din cei ce se învârt în jurul lui. Nu-i poate eticheta decât după capacitatea fiecăruia de a fi dispus să facă ceva pentru preşedinte, în raport de un viitor profit sau avantaj personal. Această lume pestriţă, din clipa în care iese definitiv de pe scena politică, a rareori lasă în urma ei o cât de mică urmă a trecerii prin vremea în care s-a dat de ceasul morţii. Este o lume versată, abilă, foarte pricepută să lase impresia că se zbate pentru soarta alegătorilor. în realitate, indivizii ce alcătuiesc acest univers uman, sunt preocupaţi, cu adevărat, doar de soarta lor, căutând să-şi creeze situaţii financiare doar lor folositoare. în această lume colorată a politicii se întâmplă uneori ca un eveniment neprevăzut, surprinzător să-i propulseze în primul rând. Atunci, fiind versaţi, înhaţă urgent locul rămas liber, nimeni nemaiputând să le stea în cale. Există totuşi o caracteristică a acestui tip de politicieni: trag spuza pe turta lor, dar şi pe a grupului care-i susţin, fiind conştienţi că nu se pot descurca în totalitate singuri. Sunt abili, ştiu să-şi negocieze şansele.
Este cazul lui Lyndon B. Johnson. Dacă e să-l caracterizăm ca om, pentru el se potriveşte un singur cuvânt: imprevizibil. John Kennedy a preferat ca Lyndon B. Johnson să devină vicepreşedintele său deoarece în felul acesta a reuşit să câştige simpatia majorităţii alegătorilor sudişte care l-au şi susţinut în 1960. Se părea că soarta lui Lyndon B. Johnson era cea a politicianului ce va ieşi la pensie fără să-l doară capul. Lăsa impresia că nu-l deranja să stea liniştit, în umbra lui Kennedy. Ca şi în sport, în politică nu este băgat în seamă decât învingătorul. Pe Lyndon B. Johnson nu-l afecta acest lucru atâta vreme cât putea să-şi vadă de ale lui, fără să-l tragă nimeni de mânecă. Ca şi în sport, şi în politică apar, pe neaşteptate, situaţii neprevăzute. Ce se ştia despre Lyndon B. Johnson, în 1963, când s-a ocupat de organizarea înmormântarii lui Kennedy şi a decretat doliu naţional? Mai nimic, în afară de faptul că timp de treizeci de ani a fost în serviciul democraţilor, atât în Senat, cât şi în Texasul natal.
De obicei, când un nou preşedinte se instalează la Casa Albă, acesta face curăţenie totală. Mobilele folosite de fostul preşedinte sunt ambalate, hârtiile sunt clasate, asistenţii sunt trimişi la plimbare. Nerespectând tradiţia, Lyndon B. Johnson nu a schimbat decât… tapetul şi a inventariat documentele şi actele din perioada Kennedy. Spre uimirea tuturor, a păstrat pe toţi consilierii lui Kennedy. La grupul acestora a adăugat doar trei persoane noi: Walters Jenkins, Bill Moyers şi Jack Valenti, plus, conform tradiţiei, un vicepreşedinte incolor, Hubert Humphrey. Prin această primă decizie luată de Lyndon B. Johnson, toată America a crezut că va avea de a face cu o politică internă şi una externă ce vor continua, fără probleme, politicile lui Kennedy, dar se înşela. Cu Johnson începea epoca surprizelor, urmată, la scurt timp, de aplicarea unor măsuri ce vor sta în gât americanilor.
Foarte repede, cei ce vor lucra cu Lyndon B. Johnson vor descoperii adevăratul său caracter. Dacă Lyndon va continua să se folosească de consilierii lui Kennedy, aceasta se datora faptului că, în realitate, acesta dispreţuia foarte mult oamenii, neavând de gând ca soarta sa să depindă de o nouă echipă formată din indivizi pe care nu-i cunoştea personal. Pe scurt, deşi tuturor le păruse un om insipid, uşor de manevrat, de fapt, Lyndon B. Johnson îi studiase cu atenţie pe toţi cei ce alcătuiau grupul Kennedy, ajungând astfel să ştie cum să-i pună cu botul pe labe, dacă era nevoie. în plus, foarte repede va vedea roşu în faţa ochilor când i se va raporta că era din ce în ce mai mult comparat cu Kennedy, ceea ce nu era, desigur, în avantajul său. în curând, consilierii lui Kennedy au învăţat să fie atenţi cu cine vorbeau. Dorind să dovedească că nu este cu nimic inferior predecesorului său, Lyndon B. Johnson a început să-şi impună punctul său de vedere. Astfel, lumea din jurul său a ajuns să descopere că este capabil să aibă idei personale, chiar dacă încep, tot mai des, să pară trăsnite.
La câteva zile după ce se instalează la Casa Albă, Lyndon B. Johnson îşi dă arama pe faţă, dovedindu-se o fire vulcanică, un parvenit îmfu-murat cu apucături de rege ratat. America era obişnuită, încă din timpul campaniei electorale cu felul său de a jigni interlocutorii, cu limbajul său public, uneori extrem de colorat, dar de data aceasta începuse să sară peste cal. America a zâmbit când Lyndon B. Johnson i-a ordonat, public, unuia dintre consilierii săi să se tundă deoarece cosidera că era cam pletos. A zâmbit şi atunci când Lyndon B. Johnson, tot în public, i-a recomandat unui alt consilier să se ducă la şcoală să înveţe să fie fermecător. America a mai avut puterea să zâmbească când a aflat că Lyndon B. Johnson era un maniac al datului de telefoane, indiferent de ora din zi sau noapte, punându-i pe consilieri în mişcare chiar dacă nu era neapărat necesar, fiind de principiul că ordinele se execută, nu se discută. Până la urmă, America a început să-l ia la mişto pe Lyndon B. Johnson când a observat că acesta cerea să fie filmat în orice moment al vieţii sale publice, pentru a rămâne posterităţii ceea ce el considera a fi ideile şi faptele sale geniale. Mass-media americană a început să-l ia, pe faţă, peste picior când a constatat că Lyndon B. Johnson suferă de exhibiţionism. Paharul s-a umplut când Lyndon, propovăduind virtuţile nataţiei, i-a obligat pe vizitatorii săi, chiar şi pe Henry Ford şi alţi mari patroni ai industriei grele americane, să sară în pielea goală, împreună cu el, complet dezbrăcat, în piscina de la Casa Albă. Când a aflat, America a râs cu hohote, dar când i-a trecut pofta de râs, a început să se întrebe: cine ne conduce?
Tradus din franceză de Mircea COTARŢĂ, pentru cunoaşterea adevărului istoric de care se feresc toţi cei aflaţi la putere. în altă ordine de idei, indirect se va înţelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărţirea Europei, după înfrângerea Germaniei. Şi este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce şi dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte şi despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influenfit evoluţia poiitică din zonele unde aceştia au putut să-şi exercite discrejionar puterea. De asemenea, Mrcea Cotărjă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dămbovja”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Consiliul Judeţean Dâmboviţa vă invită la vernisajul expoziţiei "Vasile Stoica, mare diplomat şi om de cultură"

Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, vă invită vineri, 2 iulie 2021, ora 13.30 la Muzeul de Istorie pentru a participa la vernisajul expoziţiei „Vasile Stoica, mare diplomat şi om de cultură”. Curatorul expoziţiei şi, totodată, autorul monografiei dedicate marelui om politic este domnul profesor univ. […]