În judeţul Dâmboviţa se circulă în condiţii de iarnă, dar fără drumuri blocate

I.B.

DESZAPEZIREDupă o noapte în care a nins viscolit în judeţul Dâmboviţa, luni dimineaţa nu au fost semnalate drumuri naţionale sau judeţene cu circulaţia întreruptă din cauza vremii nefavorabile sau a unor accidente rutiere. Şoferii trebuie să ia în calcul însă că multe dintre drumuri sunt acoperite de zăpadă viscolită şi se circulă în condiţii de iarnă pe ele. SDN Târgovişte a acţionat în noaptea de duminică spre luni cu 23 autoutilaje şi s-au răspândit 242 tone material antiderapant pe tot sectorul. Vremea se va menţine geroasă în majoritatea regiunilor. Pentru prevenirea unor situaţii nedorite (accidente grave sau blocaje în trafic), poliţia recomandă conducătorilor de autovehicule ca înainte de a porni la drum să se intereseze cu privire la starea traseului pe care urmează să îl parcurgă şi situaţia meteorologică existentă şi să îşi echipeze autovehiculul cu pneuri corespunzătoare sezonului rece. În timpul deplasării, cei de la volan trebuie să manifeste permanent prudenţă, să reducă viteza de deplasare în zonele cu carosabil alunecos, precum şi în apropierea trecerilor pentru pietoni, să-şi asigure o bună vizibilitate din autovehicul, prin curăţarea parbrizului, lunetei şi geamurilor laterale, să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculele dinainte, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă, să nu frâneze sau să vireze brusc şi să utilizeze, cu precădere, frâna de motor. Duminică, 3 ianuarie a.c., ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, a condus o videoconferinţă cu prefecţii şi şefii structurilor centrale şi teritoriale ale MAI, pentru dispunerea măsurilor preventive în contextul atenţionării meteo.
În cadrul videoconferinţei s-a cerut prefecţilor şi tuturor autorităţilor cu responsabilităţi în gestionarea situaţiilor de urgenţă de la nivel teritorial să coopereze şi să acţioneze din timp, pentru a nu expune populaţia unor situaţii de pericol. Ministrul Petre Tobă a solicitat prefecţilor, în calitate de preşedinţi ai comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, dar şi Poliţiei să monitorizeze modul de derulare a contractelor de deszăpezire, reamintind că toate contractele de deszăpezire sunt publice şi pot fi consultate pe site-urile instituţiilor prefectului, cunoscându-se foarte bine cui aparţine responsabilitatea şi care sunt condiţiile contractuale. În condiţiile temperaturilor deosebit de scăzute prognozate de meteorologi, este important ca la nivelul fiecărei comunităţi să fie asigurată funcţionarea sistemelor de utilităţi publice – apă, căldură şi gaze, iar echipele de intervenţie să fie pregătite în cazul apariţiei unor deficienţe cauzate de vremea severă. La videoconferinţa organizată la sediul Ministerului Afacerilor Interne au participat reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor, CNADNR, Ministerului Energiei, Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ministerului Apărării Naţionale şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, precum şi de la alte instituţii cu atribuţii pentru intervenţia în situaţii de urgenţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

"Prima Casă" continuă cu dobânzi mai mici

În ciuda unor zvonuri alarmiste, în ultima şedinţă din 2015 guvernul a aprobat continuarea programului „Prima Casă” şi a alocat în acest scop 1,5 miliarde de lei. Din această sumă, 200 de milioane de lei reprezintă bani din rambursări ale unor acredite anterioare, ceea ce arată că mecanismul este funcţional. […]