Georgică Dumitru, PNL: „Starea de alertă electorală dăunează grav sănătăţii românilor!”

Printr-o postare pe pagina sa de Facebook, Georgică Dumitru, prim-vicepreşedinte PNL Dâmboviţa, remarcă, ironic, faptul că, pe măsură ce se agaţă de termeni care dau bine la urechea publicului, mulţi politicieni intră prematur în starea de agitaţie specifică apropierii deznodământului ciclului electoral: „În ultima perioadă, cuvinte precum „relaxare” sau „stare de alertă” ne bântuie mai ceva decât coro-navirusul însuşi. Ceea ce se poate lesne observa cu ochiul liber este că o mare parte din populaţie s-a relaxat deja – unii peste limitele impuse de reglementările legale în vigoare. În contracurent, în timp ce simplii cetăţeni îşi caută singuri calea spre revenirea la normalitate, o parte a clasei politice abia cum intră în „adevărata” stare de alertă… cea electorală.
lronia face ca tocmai aceia care se opun stării de alertă să devină din ce în ce mai. alertaţi.Nu e o surpriză pentru nimeni că motivul acestei stări de agitaţie se datorează apropierii alegerilor locale şi parlamentare. Este timpul pentru capitalizări politice şi nu trebuie pierdută nicio ocazie”, a scris Georgică Dumitru.
Politician versat, acesta descifrează şi una dintre liniile directoare de campanie ale adversarilor politici, păstrând acelaşi limbaj acid şi la obiect:
„NOl vrem să vă dăm şi El nu – este noul slogan al unei părţi a opoziţiei care foloseşte din plin strategia răstălmăcirii şi a dezinformării. Părerea mea este că şi El vor să dea pentru că, într-o logică firească, cu cât dai mai mult cu atât eşti mai aproape de sufletul alegătorului. Dar, momentan, nu prea au de unde. Noi vă dăm de unde nu-i -asta uită mereu generoşii politicieni să spună atunci când ademenesc electoratul cu măsuri economice ce ar stârni invidia unor guverne din state ale bunăstării.
Dar înţeleg şi că gura opoziţiei este întotdeauna mai slobodă pentru că se leapădă de orice responsabilitate, spre deosebire de cea a guvernanţilor care trebuie să vorbească cu acoperire în fapte. Ştiţi dumneavoastră cum stă treaba cu teoria şi practica.
Nu neg bâlbele guvernanţilor nici unele poticneli la puneri în aplicare a unor măsuri. Ceea ce mi se pare de neacceptat este intensificarea speculei electorale în vremuri de criză medicală şi economică în taberele unor dizidenţi pârâţi.
Sunt pentru a acorda credit specialiştilor în sănătate publică şi pentru a pune starea de sănătate a românilor deoparte, la adăpost de orice ingerinţă cu iz electoral. Cât priveşte însănătoşirea economiei, un lucru e cert. Nu se poate face preponderent cu măsuri sociale (de altfel foarte necesare unor categorii de populaţie în această perioadă) în detrimentul investiţiilor.
Sunt adeptul investiţiilor care aduc plus valoare şi al dialogului constructiv cu orice forţe politice atunci când miza este dezvoltarea durabilă a unor comunităţi.”
Şi dacă reuşim performanţa să protejăm ce e de protejat – sănătatea românilor şi a economiei, poate vom reuşi să transformăm „cafteală” politică în dezbatere responsabilă pe politici publice. Adică să facem politică în interesul oamenilor, nu în detrimentul lor.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Dâmboviţa : 259 de locuri de muncă vacante

Potrivit informaţiilor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în baza de date a AJOFM Dâmboviţa sunt înregistrate la această dată 259 de locuri de muncă, din care 35 pentru persoanele cu studii superioare; 185 care se adresează persoanelor calificate în diverse meserii şi 39 de posturi pentru […]