Delir şi nebunie în perioada interbelică (XCVIII) De la Rudolf Valentino la Adolf Hitler

de Gilbert Guilleminault, coordonator
Jawaharlal Nehru, abia fusese eliberat din închisoare că după nici opt zile a fost închis din nou, acuzat că a îndemnat ţăranii să nu mai plătească impozitul şi arenda.
La Londra, pentru prima dată de când India a devenit colonie britanică, se organizează, în noiembrie, prima masă rotundă pentru dezbaterea problemelor specifice referitoare la „Diamantul Coroanei Marii Britanii”. Dar, dacă guvernul MacDonald a invitat la această întrunire pe hinduşii moderaţi şi câţiva rajahi devotaţi Coroanei, în schimb partidul Congresul naţional nu a avut niciun reprezentant. Din cauza presiunii exercitată de desfăşurarea evenimentelor, dar şi la cererea presantă a Lordului Irwin, domnul MacDonald, susţinut de partidul liberar, acceptă până la urmă principiul unei Federaţii indiene a provinciilor şi regatelor, care să aibă un Parlament central. Câteva zile mai târziu, la începutul anului 1931, Gandhi, Nehru şi numeroşi membri ai partidului Congresul naţional erau puşi în libertate. După eliberare, Nehru nu a mai avut timp decât pentru a se duce urgent la căpătâiul tatălui său care, afectat fizic de condiţiile din închisoare şi de rănile pe care le-a căpătat în timpul revoltelor de stradă, a murit la scurt timp. O mulţime imensă a mers în urma dricului până pe malul Gangelui unde rămăşiţele pământeşti ale bătrânului Nehru au fost incinerate. Pe tot parcursul deplasării, cadavrul a fost înfăşurat cu drapelul naţional al Indiei, iar tânărul Nehru a ţinut pe genunchi capul tatălui.
Un „spectacol greţos”
Viceregele, Lordul Irwin, ce era un mare admirator al lui Gandhi, a decis să-l invite în palatul său recent construit din Delhi pentru a negocia cu el un armistiţiu. Primele discuţii s-au soldat cu un eşec. La Londra, Churchill s-a evoltat din cauza „acestui spectacol greţos şi umilitor oferit de un Gandhi, fost avocat al lui Inner Temple, care acum se joacă de-a fachirii răsculaţi, căţărându-se, pe jumătate dezbrăcat, pe treptele palatului viceregelui, în timp ce continuă să conducă o campanie obraznică de nesupunere, tatând pe picior de egalitate cu reprezentantul Regelui-împărat !”
Dar Lordul Irwin, conştient că zilele sale de vicerege erau numărate, urmărea să lase succesorului său o Indie pacificată. Lordul a făcut importante concesii, iar Mahatma a cerut prietenilor săi din partidul Congresul naţional să vină la Delhi. Pe 4 martie, nu s-a dus la supeul organizat de vicerege, iar Miraben Slade, fata unui amiral englez, devenită una dintre discipolele sale cele mai supuse, i-a adus lapte de capră şi smochine. La ora două dimineaţa, şi-a trezit prietenii pentru a le comunica clauzele acordului pe cate tocmai îl acceptase.
Acesta relua clauzele de bază dezbătute în timpul anterioarei Mase Rotunde: Stat federatif, cu drepturi rezervate Angliei în domeniile apărării, diplomaţiei, minorităţilor, finanţelor, etc. în schimb, este permis oricui să extragă sare din apa mării, prizonierii politici sunt eliberaţi, vitele şi pământurile confiscate sunt înapoiate proprietarilor. în sfârşit, Gandhi a acceptat să participe la o a doua Masă Rotundă ce va avea loc în septembrie.
Nehru este consternat de ceea ce aude din gura lui Gandhi. Aceasta este independenţa pentru care el şi mulţii alţii au sacrificat totul numai să o poată obţine? Cum a fost posibil ca Gandhi să accepte în numele lor aceste compromisuri? Dacă se acceptă ceea ce le-a spus Gandhi, India profundă va fi foarte tulburată, iar englezii care-şi freacă mulţumiţi mâinile vor vedea cum va izbuni neînţelegerile între indieni. Aşa ceva nu trebuie să se întâmple.
în consecinţă, Nehru se resemnează şi împreună cu el toţi membri partidului. Acordul este ratificat, dar Nehru ţine să precizeze că India nu va renunţa la obiectivul ei final: independenţa totală.
După ratificare, la Congresul partidului ce a avut loc la Karachi, tinerii extremişti, conduşi de Subbhas Chandra Bose, au atacat politica prea conciliantă a lui Gandhi, în timp ce numeroşi alţi membri ai partidului au făcut publică spaima lor, provocată de o moţiune a lui Nehru, pe care o considerau prea socialistă, deoarece se urmărea ca pe viitor indistriile cheie ale Indiei să fie naţionalizate.
Armistiţiul la care se ajunsese aşa de greu, părea că este deja în pericol. Degrevările ce trebuiau acordate ţăranilor datornici, în multe provincii, erau destul de repede puse sub semnul întrebării. în plus, la Cawnpore, răzmeriţe sângerase izbucniseră între musulmani şi hinduşi. La sfârşitul lunii aprilie, Lordul Irwin a fost înlocuit cu un nou vicerege. Lordul Willingdon s-a dovedit a fi o persoană greu abordabilă ce nu avea chef să facă nicio concesie indienilor.
Din cauza tensiunii crescânde, Gandhi ezită să plece pentru a participa la nou Masă Rotundă ce se va ţine la Londra. Ceilalţi delegaţi sunt deja la Bombay, pe pachebotul Rajputana, gata să-l întâmpine, în timp ce Gandhi se mai află încă la Simla, cerându-i viceregelui ca şi colegilor săi din partidul Congresul naţional să garanteze că va fi respectat statu quo-ul, cât timp va fi plecat din India. Doar după ce obţine promisiunea că nimic nu se va întâmpla în lipsa lui, acceptă – fără prea mari speranţe – să se urce în trenul pus special la dispoziţia sa, la Simla, pentru a ajunge la timp, pe 29 august 1931, la Bombay, pentru a se întâlni cu delegaţii ce-l aşteptau pentru a-şi lua rămas bun de la el. Gabdhi va fi singurul ce va reprezenta Congresul naţional la lucrările Mesei Rotunde, dar nu va pleca fără să fie însoţit. Va fi acompaniat de jovialul său fiu, Devadas, de cei doi secretari, Pyaralal şi Mahadev Desai şi credincioasa sa Miraben care-i va găti de mâncere la Londra.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ, special pentru toţi cei care au avut parte de profesori de istorie plafonaţi, plictisiţi de viaţă şi înăcriţi de eşecurile personale, uitând că predarea logică a adevărului istoric nefestivist înseamnă înţelegera viitorului prin recursul la trecutul nefardat. De asemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmboviţa” din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

bookbox Poveştile aparenţelor Femeia de marţipan, de Radu Ţuculescu, Editura Polirom

Firescul aventurilor care întreţin aparenţe în povestea unei cărţi este o probă pentru fiecare autor, este acel prag al menţinerii unor imagini în prim plan, dar şi a poveştilor care le conţin şi le fac să se apropie pentru a fi bine văzute şi înţelese. Logica misterelor este de multe […]