bookbox Încercarea scufundării Ion Roiban, Expoziţe de pictură, Galeria Roelma, Târgovişte

Sunt artişti care refuză să se oprească în locul acela confortabil, în locul pe care o anumită perioadă fastă a creativităţii lor i-ar îndreptăţi să o facă. Refuzul acesta este o caracteristică benefică a unei anumite firi artistice, ale acelei firi care este măcinată de căutarea permanentă, continuă, neinteresată de rezultatul imediat al găsirii unui punct de oprire, de stagnare. Acest proces presupune, desigur, urcuşuri, dar şi destule căderi, destule situaţii şi stări care pot marca negativ un traseu de acest fel, sau, în cele mai bune cazuri, se pot vedea rezultate creative uimitoare, marcate vizibil de reuşita şi de bucuria căutării asidue, de ignorare a posibilităţii de a obosi.
Ion Roiban este artistul în care poţi să vezi deja toate acestea, este acel fel de artist care nu a stins niciodată lumina posibilităţilor şi a căutărilor lui creative, a posibilităţilor lui de a căuta continuu calea prin care se poate arăta în întregime ca personaj creativ, ca autor de lucrări în care culorile se amestecă la propriu cu toate senzaţiile şi cu toate variantele lui fizice vizibile. Capacitatea lui de a-şi genera permanent starea spre neîncremenire este alimentată şi amplificată permanent de gustul său din ce în ce mai dispus la scufundări, la scufundări adânci în interiorul care îl obsedează, în interiorul acela necuprins în care călătoreşte frecvent şi de unde se întoarce mereu îmbogăţit şi mereu dispus să împărtăşească din această bogăţie descoperită.
Ion Roiban reuşeşte şi aici, în acestă expoziţie, să ducă la capăt un discurs, o expunere, o discursivitate fluentă şi atinsă de bucuria împărtăşirii şi arătării ei în întregime, într-un registru în care se aşază bine şi în care se arată la fel de bine, în care vizibilitatea se încarcă cu fiecare fragment de lumină care se aruncăpe suprafeţele pe care culorile sau diluat, pe care şi-au lăsat urmele semnificative, acele urme vizibile care asigură recunoaşterea unui traseu creativ.
Pictura lui Ion Roiban îşi face loc în din ce în ce mai multe registre, jonglează natural cu tonuri distincte şi îşi aduce la vedere sensibilitatea, acea sensibilitate pe care autorul ei a căpătat-o datorită învecinării extreme cu son-urile temelor ei. Ion Roiban îşi aruncă în lume cât mai multe bucăţi personalizate, cât mai multe elemente şi fragmente din puzzle-ul care, mai departe, se caută şi firesc îl recompun cu fiecare regăsire, de după fiecare scufundare dusă la capăt. De aici, din acest nod, întregul refăcut se vede altul, îşi lasă altă lumină să îl acopere şi să îl pună în valoare, una care alungă orice urmă de umbră care ar putea să ascundă, sau să acopere.
Ion Roiban este artistul care nu s-a ferit de necesitatea acestui gen de scufundări şi care nu s-a speriat de efectele lor, ci dimpotrivă, le-a căutat, le-a suportat şi a reuşit ca, după fiecare experienţă extremă de acest fel, să îşi poată privi, ca şi cum ar fi altul, rezultatele căutărilor
lui.
Gabriel Enache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

CONTROALE PENTRU PROTEJAREA FONDULUI FORESTIER

Poliţiştii au continuat acţiunile pentru protejarea fondului forestier, prevenirea şi combaterea faptelor ilicite în domeniul silvic, în perioada 28 august – 3 septembrie 2020, la nivel naţional.776 de controale au desfăşurat poliţiştii, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Ordine Publică din I.G.P.R., pentru verificarea provenienţei, prelucrării, depozitării şi valorificării […]