SORANA, OUT DE LA DOHA

Date:

Sorana Cîrstea (29 de ani, 70 WTA), singura reprezentantă a României pe tabloul principal de la Doha, a fost eliminată în primul tur de kazaha Elena Rybakina (20 de ani,19 WTA), scor 6-3, 3-6, 1-6.
Meciul dintre Cîrstea şi Rybakina consemnează un paradox al tenisului. Sportiva din România a izbutit mai multe lovituri câştigătoare, 28 la 26, şi a greşit mai puţin decât kazaha, 20-22 la capitolul erori neforţate, informează gsp.ro.
Cîrstea, discuţie în contradictoriu cu antrenorul Cruciat
Adrian Cruciat a fost chemat în mai multe rânduri de Sorana Cîrstea pentru on-court coaching. La scorul de 3-0 pentru Rybakina în decisiv, cei doi au avut un dialog încins.

  • Adrian Cruciat: Trebuie să joci fiecare punct cu hotărâre şi optimism, ca în primul set. Văd că s-a schimbat ceva, faţa ta nu mai arată la fel, eşti nervoasă, nemulţumită. Te cerţi şi cu tine, şi cu mine, e prea mult.
  • Sorana Cîrstea: Sunt foarte liniştită, zi-mi ceva, dacă tot ai venit aici, ceva de tenis sau tactic…
  • Adrian Cruciat: Când dă ea tare, trebuie să dai lung ca să alerge, să o plimbi. E mental! Hai, calmă, pozitivă…
  • Sorana Cîrstea: Nu are nicio treabă cu mentalul, e de tenis!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Previne incendiile, viața are prioritate! 

ISU Dâmbovița face apel la responsabilitate. Iată ce trebuie...

Ai grijă cu cine și ce vorbești online

Prin promisiuni și oferte false, traficanții îi ademenesc pe...

Polițiștii din nou la școală, printre elevi!

„Săptămâna Școală în Siguranță” este un eveniment organizat de...

 Este nevoie de voluntari pentru BABEL F.A.S.T 2024 

Festivalul Babel își (re)cheamă voluntarii la înrolare. Cei care...