Arbitrajul – o oportunitate pentru mediul de afaceri

Date:

Conferinţa „Arbitrajul o oportunitate pentru mediul de afaceri” a reunit la Târgovişte oameni de afaceri, reprezentanţii unor instituţii locale, practicieni din domeniul juridic şi cadre didactice universitare.
Printre invitaţii de onoare s-au numărat Ivan Vaslie Ivanoff – Secretarul Judeţului Dâmboviţ, Alexandru Constantin – consilier în cadrul Prefecturii Dâmboviţa, Gheorghe Naghiu -preşedintele Confederaţiei „Patronatul Român”, Florentin Scaleţchi – preşedintele Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului, Costel Horghidan – preşedintele Confederaţiei Naţionale a Patronatului Român, Cornel Niţu – preşedintele C.E.C.C.A.R. filiala Prahova.
Lucrările conferinţei au fost deschise de Rodica Vlaicu – preşedintele Asociaţiei de Arbitraj Instituţionalizat, care a subliniat că evenimentul se adresează oamenilor de afaceri care au nevoie în situaţia unor dispute de o procedură rapidă, flexibilă, confidenţială şi cu costuri reduse, care să protejeze imaginea firmelor şi totodată să asigure în timp real o hotărâre definitivă şi executorie. Rodica Vlaicu a mai precizat că arbitrajul poate fi o alternativă la instanţa clasică de judecată care poate asigura toate aceste facilităţi şi poate contribui la stimularea investiţiilor şi asigurarea unui mediu economic dinamic şi concurenţial.
În mesajul transmis, Ivan – Vasile Ivanoff -secretarul Judeţului Dâmboviţa a recomandat „ca reprezentant al organelor deliberative, ca dumneavoastră ca oameni de afaceri, care aveţi un business, cei care reprezentanţi locomotiva economică şi socială în baza căreia şi noi existăm ca funcţionari publici, pentru că suntem plătiţi din banii adunaţi ca impozit din efortul dumneavostră să apelaţi la arbitraj pentru componenta sa de celeritate care pe cale de consecinţă le induce pe toate celelalte, respectiv viteză de judecată, taxe micuţe şi alte efecte benefice care sunt determinante pentru mediul de afaceri”.
Gheorghe Naghiu – preşedintele Confederaţiei „Patronatul Român” a arătat că arbitrajul este o instituţie benefică mediului de afaceri, iar Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat este o instituţie serioasă cu rezultate deosebite. Acesta a mai precizat că instituţia şi facilităţile oferite trebuiesc mai bine promovate în mediul business şi, în acest context, doreşte să se implice în a face cunoscut arbitrajul în rândul membrilor Confederaţiei „Patronatul Român”.
În cadrul conferinţei au prezentat comunicări avocat Augustin Răducanu, fost decan al Baroului Dâmboviţa, formator în cadrul I.N.P.P.A. (Soluţionarea litigiilor legate de contractele comerciale în procedura arbitrajului instituţionalizat), arbitru drd. Raluca-Alecsan-dra Roşca (Arbitrabilitatea litigiilor din domeniul asigurărilor), arbitru Livia- Elena lancu (Arbitrajul, procedură utilă în recuperarea creanţelor), arbitru Ana – Melinda Tudoran (Eficientizarea relaţiilor comerciale dintre parteneri prin deblocarea fluxurilor de numerar), arbitru Rida Elena (Medierea şi arbitrajul în mediul de afaceri), arbitru conf. univ. dr. Elefterie Liana (Locul şi rolul arbitrajului într-o lume globală), arbitru Ana – Maria – Scarlet Gugulică (Obligaţiile arbitrilor – garanţii ale independenţei justiţiei), avocat Ernest – Andrei Moldoveanu, fost decan al Baroului Dâm-boviţa (Hotărârea arbitrală – consideraţii generale).
După susţinerea comunicărilor de specialitate au urmat dezbateri în cadrul cărora reprezentanţii mediului de afaceri au fost interesaţi de procedura arbitrală şi avantajele arbitrajului pentru cei care parcurg acestă procedură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Razie pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni, în colaborare cu...

Percheziții la Bălteni, vizate centrele de fier vechi 

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au ...

Săptămâna Siguranței Școlare pentru elevi ai Liceului Tehnologic „Spiru Haret” Târgoviște

S-a desfășurat o nouă activitate de prevenire a consumului...